Scaderile inregistrate au avut un efect de tonifiere a lichiditatii DESIF5, simbol care pare ca si-a recastigat investitorii, ocupand ieri primul loc in topul de lichiditate si mentinandu-se cel mai tranzactionat si ih debutul zilei de azi. Scadenta de la finalul acestui an este in continuare cea mai lichida, in raport cu ea observandu-se aproape 400 contracte incheiate in prima jumatate de ora de la deschidere. In ceea ce priveste cotatia pentru termenul in discutie, aceasta pierdea 1,54 %.
O depreciere de 1,85 % se putea observa si pentru DESIF5 martie 2011 in timp ce DESIF5 iunie 2011 faceau nota discordanta, crescand cu 0,45% dar pe un volum redus. Scaderile DESIF5 continua in contextul agitatiei de pe scena politica, ziua de azi fiind una decisiva pentru Guvernul Boc, prin prisma dezbaterii motiunii de cenzura in Parlamentul Romaniei. In acelasi timp, si pe piata suport se inregistrau scaderi ale actiuni SIF5, cotatia derivatelor corelandu-se cu aceasta directie.
Cotatia futures a Dow Jones continua la randul ei sa se deprecieze pe scadenta decembrie, dupa situandu-se, 30 de minute de la debutul zilei, la nivelul de 11.060 puncte, in coborare cu 43 puncte. Cel mai urmarit indice de pe glob a inchis usor pe plus marti la NYSE, dar pretul futures din SUA continua sa indice deprecieri, evolutia de la Sibex fiind una corelata cu acesta.
Pe minus se afla si pretul futures la euro, moneda nationala castigand 1,75 bani fata de cea unica europeana, dupa jumatate de ora de la deschidere.