SIF Moldova a vandut pachetul de actiuni ale Comat Braila pentru 3,612 milioane lei, precum si drepturile care decurg din subscriere, ce urmeaza a se transforma in 76.000 actiuni nou emise, in valoare de 190.000 lei. Capitalul social al Comat este de 608.158 lei.
Comat Braila este o societate specializata in comertul cu ridicata al metalelor si minereurilor metalice. Titlurile societatii s-au tranzactionat pana pe 20 iunie 2005 pe piata Rasdaq, iar de atunci compania s-a delistat si a devenit una de tip inchis.
SIF Moldova a anuntat un profit net estimat de 48,34 milioane lei (14,3 milioane euro) pentru 2006, in usoara scadere fata de anul anterior, cand a fost de 48,6 milioane lei (13,4 milioane euro). Veniturile totale obtinute anul trecut au fost de 151 milioane lei (45 milioane euro), in crestere cu 67% fata de anul 2005.
Conducerea SIF Moldova propune actionarilor un dividend de 0,0630 lei/actiune pentru anul 2006, cu sase procente sub cel oferit in anul precedent. Valoarea totala a dividendelor se ridica la 32,7 milioane de lei (9,79 milioane euro) si reprezinta 67,65% din profitul net.