- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

SIF Moldova mizeaza pe o crestere anuala a profitului net de 12%

24 Oct, 10:34 • Redactia DailyBusiness
Societatea de Investitii Financiare SIF Moldova mizeaza pe o crestere anuala cu 12% a profitului net, pe fondul cresterii investitiilor, in urmatorii 2 ani, la 70 de milioane de lei, a anuntat marti SIF 2.
SIF Moldova mizeaza pe o crestere anuala a profitului net de 12%

Compania are in vedere atragerea de resurse financiare suplimentare prin majorarea capitalului social sau prin emisiuni de obligatiuni, daca structura actionariatului va permite.

In acest scop, SIF Moldova ar putea contracta o agentie de rating, operatiune care sa asigure societatii accesul la finantare prin obligatiuni si alocarea unui indice de risc pentru activitatea desfasurata.

Strategia de dezvoltare pentru perioada 2007-2009 a SIF Moldova vizeaza extinderea activelor nete cu 20 % anual, pe fondul unor investitii evaluate la 70 de milioane de lei.

SIF Moldova a incheiat primele noua luni din 2007 cu un profit net de 55,9 milioane lei, cel mai mic realizat de SIF-uri, conform datelor furnizate de Uniunea Nationala a Organismelor de Plasament Colectiv (UNOPC).

Valoarea unitara a activului net (VUAN) al SIF Moldova era de 3,5756 lei la finalul lunii spetembrie. Conform UNOPC, SIF Moldova (SIF2) era singura dintre SIF-uri la care activul net s-a situat sub 2 miliarde lei, la 1,856 miliarde lei.

SIF Moldova are un capital social de 51,9 milioane lei, divizat in 519 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei.

Titlurile SIF Moldova se tranzactioneaza la prima categorie a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), sub simbolul SIF2. Compania are o capitalizare de 1,895 miliarde lei (561,67 milioane euro), conform cotatiei de 3,65 lei, stabilita in sedinta de marti.

Urmărește Daily Business pe Google News