- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

SIF Oltenia: Profit net de 82,5 mil. lei la 9 luni, in scadere cu 23%

21 Oct, 17:23 • Redactia DailyBusiness
Profitul net al SIF Oltenia (SIF5) a scazut cu 23% in primele 9 luni ale anului, comparativ cu intervalul similar din 2007, la 82,5 mil. lei (22,6 mil. euro), pe fondul comprimarii veniturilor cu o treime, arata rezultatele financiare transmise marti Bursei de Valori Bucuresti (BVB).
SIF Oltenia: Profit net de 82,5 mil. lei la 9 luni, in scadere cu 23%

Veniturile societatii de investitii s-au comprimat cu 32% in primele 9 luni, in timp ce cheltuielile s-au redus in aproximativ acelasi ritm – cu 35%, conform NewsIn.

Astfel, SIF Oltenia a avut incasari de 110,34 milioane lei (30,23 milioane euro) in intervalul ianuarie-septembrie 2008, fata de 161,63 milioane lei in perioada similara de anul trecut.

Cheltuielile totale s-au cifrat in primele trei trimestre la 27,18 milioane lei (7,45 milioane euro), fata de costurile din acelasi interval din 2007, de 42,02 milioane lei.

Titlurile SIF Oltenia se tranzactioneaza la categoria I a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), sub simbolul SIF5, iar compania are un capital social de 58,02 milioane lei, impartit in 580,16 milioane de actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei.

O actiune SIF Oltenia valora 0,7550 lei la inchiderea sedintei de marti a Bursei, ceea ce confera companiei o capitalizare de 458,33 milioane lei (126,61 milioane euro).

Urmărește Daily Business pe Google News