- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

SIF Transilvania si-a lichidat detinerea la Comcereal Constanta pentru 9,7 mil. euro

28 Nov, 17:28 • Redactia DailyBusiness
Societatea de investitii financiare Transilvania (SIF3) si-a vandut detinerea de 40,51% din cadrul Comcereal Constanta pentru 36,8 mil. lei (9,7 mil. euro), potrivit unei raportari transmise vineri Bursei de Valori Bucuresti (BVB).
SIF Transilvania si-a lichidat detinerea la Comcereal Constanta pentru 9,7 mil. euro

„SIF Transilvania informeaza ca in data de 28 noiembrie 2008 a vandut in cadrul ofertei publice de preluare obligatorie a Comcereal Constanta intregul pachet de actiuni detinut la aceasta societate, respectiv un numar de 956.126 actiuni, reprezentand 40,51 % din capitalul social al emitentului”, se precizeaza in raportul SIF3.

Pretul de vanzare al actiunilor a fost de 38,50 lei/actiune, iar valoarea totala a tranzactiei de 36,8 milioane lei (9,7 milioane euro).

In urma unei oferte publice de preluare, lansata de Ameropa Holding, aceasta companie a preluat circa 49% din capitalul social al Comcereal Constanta (CCRL), pentru 44,68 milioane lei (11,57 milioane euro) si a ajuns sa detina circa 86,5% din actiunile comerciantului de cereale.

Ameropa Holding a oferit actionarilor un pret de 38,50 lei/unitate si a intentionat sa cumpere in cadrul ofertei 61,2% din actiunile Comcereal. Oferta publica de preluare a inceput in 18 septembrie si s-a incheiat in 26 noiembrie, fiind derulata prin intermediul Bancii Comerciale Romane.

Actionarii Comcereal au subscris in cadrul ofertei circa 1,16 milioane de titluri, adica 49% din capitalul social, dintre care 307.277 erau actiuni preferentiale cu dividend prioritar si fara drept de vot, detinute potrivit ultimei raportari de SIF Transilvania (SIF3).

Pachetul de actiuni preferentiale a fost cedat in urma unei tranzactii de 11,83 milioane lei.

Restul de 853.262 de titluri, adica 36,15% din capitalul social, erau actiuni ordinare, pentru care Ameropa a platit 32,85 milioane lei.

Comcereal Constanta si-a sporit profitul net in primele 9 luni ale acestui an de aproape doua ori, la 6,62 milioane lei (1,82 milioane euro), fata de cel realizat in aceeasi perioada a anului trecut, cand comerciantul de cereale raportase un castig net de 3,44 milioane lei.

Afacerile companiei s-au comprimat in intervalul ianuarie-septembrie 2008 cu 5,5%, la 76,71 milioane lei (21,07 milioane euro), fata de nivelul cifrei de afaceri din intervalul echivalent al anului trecut, de 81,14 milioane lei.

Comcereal Constanta are ca domeniu de activitate comertul cu ridicata al cerealelor, semintelor si furajelor. Societatea are un capital social de 5,90 milioane lei, divizat in 2,36 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 2,50 lei.

Titlurile Comcereal Constanta se tranzactioneaza la categoria de baza a pietei Rasdaq, sub simbolul CCRL. Valoarea de piata a societatii este de 87,32 milioane lei (22,63 milioane euro), conform ultimei cotatii de 37 lei, stabilita in sedinta bursiera de miercuri.

Urmărește Daily Business pe Google News