SIF Transilvania si-a lichidat anul trecut participatiile minoritare la alte cinci societati din sectorul turismului, pentru a investi in alte companii din turism la care detine controlul.
„Am ales sa vindem aceste pachete minoritare care sunt ineficiente, deoarece actionarii majoritari nu s-au implicat suficient in investitii. Mai avem inca un pachet de actiuni pe care vrem sa-l vindem, in afara de cele vandute pana acum. Banii din vanzarea acestor participatii vor fi utilizati pentru investitii in celelalte companii hoteliere din portofoliu”, a declarat pentru DailyBusiness, Florian Firu, director general adjunct al SIF Transilvania.
SIF Transilvania a mai vandut pachete de actiuni de circa 40% la hotelurile Club Estival, Romanta Estival, Terra Estival, Balea Estival si Clabucet Estival din Neptun, pentru care a incasat peste 4 mil. euro.
Hotelurile din Neptun vandute fac parte din fosta companie Neptun Olimp, care s-a divizat in 2002 in 26 de entitati. SIF Transilvania a primit participatii de cate 39,6% la fiecare dintre acestea.
Actionarul majoritar al Banat Estival este societatea Comtexin din Bucuresti, care detine 54% din actiuni.