Lichiditatea pietei reglementate a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a crescut cu 56%, la 16,95 mil. lei (4,48 mil. euro), comparativ cu nivelul consemnat in sedinta precedenta, de 10,86 mil. lei (2,8 mil. euro).
Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide 10 titluri listate la BVB, a scazut cu 0,24%, pana la 2.980,39 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a coborat cu 0,23%, pana la 2.177,39 puncte.
Indicele BET-FI, al celor 5 societati de investitii financiare (SIF), a castigat 0,85%, pana la 14.651,62 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a coborat cu 0,61%, ajungand la 6.816,58 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,11%, pana la 294,50 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a 10 titluri din sectorul energetic de la Bursa, a scazut cu 0,07%, pana la 365,63 puncte.
Petrom, cele mai lichide actiuni
Actiunile Petrom (SNP) au consemnat cea mai mare lichiditate a sedintei de tranzactionare, de 1,72 milioane lei, iar pretul lor a scazut cu 1,09%, la 0,182 lei, in timp ce titlurile SIF Moldova (SIF2) s-au apreciat cu 1,56%, pana la cotatia de 0,65 lei, in urma unor schimburi de 1,6 milioane lei.
Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au stagnat la cotatia de 0,7 lei, pe o lichiditate de 1,46 milioane lei, in vreme ce tranzactiile cu actiuni SIF Transilvania (SIF3) au insumat 814.000 lei, iar titlurile s-au depreciat cu 1,23%, pana la 0,321 lei.
Schimburile cu actiuni SIF Muntenia (SIF4) au totalizat 773.000 lei, iar titlurile s-au scumpit cu 3,03%, pana la 0,68 lei, in timp ce actiunile Flamingo (FLA) au crescut cu 0,2% pana la 0,05 lei, pe fondul unor schimburi de 438.000 lei.
Actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) au stagnat la 0,655 lei, pe o lichiditate de 418.000 lei, iar titlurile Dafora Medias (DAFR) s-au ieftinit cu 4,33%, la pretul de 0,042 lei, pe o lichiditate de 380.000 lei.
Pretul titlurilor Azomures (AZO) a coborat cu 1,57%, ajungand la 0,188 lei, pe fondul unor schimburi de 379.000 lei, iar actiunile Erste Bank (EBS) au atras o lichiditate de 306.000 lei, si s-au apreciat cu 0,92%, pana la 65,6 lei.