- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

SIF-urile castiga luni peste 3%, pe o piata bursiera in crestere

07 Apr, 15:34 • Redactia DailyBusiness
Valoarea tranzactiilor incheiate luni la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a crescut pana la 39,6 mil. lei (10,72 mil. euro), in timp ce majoritatea indicilor bursieri au inchis pe verde, SIF-urile inregistrand cele mai ample aprecieri, in medie de 3,28%.
SIF-urile castiga luni peste 3%, pe o piata bursiera in crestere

In sedinta anterioara, lichiditatea BVB s-a ridicat la 23,3 milioane lei (6,4 milioane euro).

Indicele celor mai lichide actiuni, BET, a inchis sedinta de luni pe o apreciere de 2,25% iar indicele general al pietei, BET-C, a castigat 1,9%.

Indicele celor 5 societati de investitii financiare a inregistrat cel mai mare avans, de 3,28% in timp ce ROTX, jucat la Bursa din Viena, s-a apreciat cu 2%.

Cele mai lichide actiuni din sedinta de joi au fost titlurile BRD, cu schimburi de 7,31 milioane lei, care au urcat cu 3,23% pana la 22,4 lei/actiune.

Locul 2 a fost ocupat de titlurile SIF Oltenia (SIF 5), cu un rulaj de 4,82 milioane lei si o apreciere de 3,39%, pana la 3,05 lei/actiune.

Titlurile Banca Transilvania (TLV) au completat podiumul lichiditatii de luni, cu schimburi de 4,64 milioane lei, si au urcat cu 2,01%, pana la 0,76 lei/actiune.

Actiunile SIF Moldova (SIF 2), plasate pe locul 4, s-au apreciat cu 4,45%, pana la 2,58 lei/actiune, pe fondul unor schimburi de 4,55 milioane lei si au fost urmate pe locul de actiunile Petrom (SNP), care au castigat 2,38%, la 0,431 lei/actiune pe un rulaj de 2,97 milioane lei.

In topul cresterilor dupa pret, pe primul loc s-au plasat titlurile Altur Slatina (ALT), care au castigat 8,53%, la 0,07 lei/actiune.

Au urmat actiunile Armatura (ARM), cu aprecieri de 0,41%, la 7,89 lei/actiune si titlurile Vrancart (VNC), cu aprecieri de 6,67%, pana la 0,128 lei/actiune.

Actiunile Electrocontact (ECT) au inregistrat cea de-a patra mare crestere a sedintei, de 6,15%, pana la 0,069 lei/actiune si au fost urmate in topul aprecierilor de titlurile Broker Cluj (BRK), cu cresteri de 5,06%, pana la 1,66 lei/actiune.

Actiunile Sinteza Oradea (STZ) au dominat topul descresterilor de pret in sedinta de luni, cu deprecieri de 4,76%, pana la 0,7 lei/actiune si au fost urmate de titlurile Electroparataj (ELJ), care au pierdut 3,68%, pana la 0,288 lei/actiune.

In topul descresterilor actiunile Oil Terminal (OIL) au ocupat locul 3, cu pierderi de 3,01%, pana la 0,645 lei/actiune, titlurile Aerostar (ARS) s-au clasat pe locul 4, cu deprecieri de 2,78%, la 1,4 lei/actiune, iar actiunile Mecanica Ceahlau (MECF), care au pierdut 0,95%, la 0,415 lei/actiune, au incheiat ziua de tranzactionare pe locul 5.

Urmărește Daily Business pe Google News