Valoarea tranzactiilor efectuate in prima jumatate a sedintei de vineri la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) ) a insumat circa 2,05 mil. lei (613.000 euro), in scadere fata de nivelul consemnat in acelasi interval din sedinta de joi, de 2,74 mil. lei (817.900 euro).
La inceputul sedintei bursiere de vineri, indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide 10 titluri listate, s-a apreciat cu 0,26%, indicele compozit al Bursei, BET-C, a inregistrat o crestere de 0,10% si indicele ROTX, jucat la Bursa de la Viena, a crescut cu 0,14%.
Actiunile SIF-urilor au inregistrat in general scaderi, cu exceptia celor emise de SIF Oltenia (SIF 5), care s-au apreciat cu 0,22%, pana la 4,47 lei/ actiune.
Titlurile SIF Moldova (SIF 2) s-au depreciat cu 0,28%, pana la 3,6 lei/ actiune, in timp ce actiunile SIF Muntenia (SIF 4) s-au ieftinit cu 0,39%, pana la 2,57 lei/ actiune
Si titlurile emise de SIF Banat-Crisana (SIF 1) si SIF Transilvania (SIF 3) s-au depreciat, cu 0,53% si 1,19%, pana la 3,76 lei/ actiune, respective 2,50 lei/ actiune, in prima jumatate de ora a sedintei de vineri de la BVB.