- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

SIF-urile si-ar putea vinde din detineri ca sa mentina nivelul dividendelor

10 Feb, 00:09 • traian.badulescu
SIF-urile si-ar putea vinde din participatii pentru a obtine lichiditati in vederea mentinerii dividendelor la nivelurile din anii anteriori, au spus pentru DailyBusiness.ro analistii pietei de capital.
SIF-urile si-ar putea vinde din detineri ca sa mentina nivelul dividendelor

„Asteptarile tuturor sunt ca anul acesta bancile sa taie din dividende, una din sursele importante de venit pentru SIF-uri”, a spus Dragos Zogorean, director de investitii la Ventrust Investment.

„Daca SIF-urile vor dori sa pastreze dividendele la nivelurile din anii anteriori, vor avea nevoie de lichiditati pentru plata acestor dividende, iar aceasta nu se poate decat prin vanzarea de participatii”, a adaugat Zogorean.

El a mai mentionat ca in comparatie cu anii anteriori, se poate observa si o scadere la majoritatea SIF-urilor a sumelor existente in depozite bancare.

Paul Brendea, analist Prime Transaction, sustine la randul sau ca SIF-urile sunt o potentiala sursa de oferte publice de vanzare in acest an, avand in vedere asteptarile pesimiste ale acestora, in ceea ce priveste dividendele de la banci.

„Totul e sa gaseasca cumparatori, fiindca valoarea banilor este cu totul alta acum decat anul trecut”, a aratat Brendea.

Desi aceasta criza reduce sansele vanzatorilor de a gasi cumparatori la preturile dorite de ei, in conditiile in care SIF-urile ar putea fi mai interesate decat in trecut sa vanda pachete mari de actiuni pentru a procura lichiditati, numarul de oferte publice de vanzare ar putea creste anul acesta, mai spun analistii.

In acest an, SIF Banat-Crisana (SIF1) s-a remarcat pana in prezent cu cele mai multe oferte de vanzare, societatea scotand pe piata detinerile de la companii ca Uniteh Timisoara, Combimar Baia Mare si Foremar Baia Mare.

Paul Brendea explica ofertele SIF1 prin faptul ca SIF-urile au in strategia pe termen lung sa-si concentreze portofoliile, renuntand la unele detineri.

Dragos Zogorean apreciaza ca SIF1 a intarziat cel mai mult restructurarea portofoliului, si in momentul de fata are detineri la 339 de societati.

Pretul ofertelor de vanzare, mult mai mare decat cotatia din piata

Pachetele de actiuni scoase la vanzare prin oferte publice pe Bursa, anul acesta, au un pret mult mai mare fata de cel de tranzactionare.

Spre exemplu, pretul titlurilor Foremar Baia Mare, din oferta SIF1, este de 85 lei/actiune, de 34 de ori mai mare fata de cotatia din piata, de 2,5 lei/actiune.

Tot SIF1 vrea sa vanda pachetul de 50,19% din Uniteh Timisoara, la un pret de aproape doua ori mai mare fata de cel din piata.

„Daca discutam de ofertele SIF-urilor, consider ca acestea ar trebui sa reconsidere valorile de piata ale societatilor detinute in portofoliu”, a spus Dragos Zogorean de la Ventrust.

De asemenea, el apreciaza ca diferenta mare dintre pretul din oferta si cotatia din piata reduce foarte mult sansele de reusita ale operatiunii.

[quote=Dragos Zogorean, director de investitii Ventrust Investment]Cum uneori se solicita preturi de 2-3 ori fata de cotatia din piata, consider ca se pot acumula din piata actiuni la preturi mult mai reduse[/quote]
Paul Brendea de la Prime Transaction are doua posibile explicatii pentru diferenta mare dintre pretul din oferta si cotatia din piata.

„O prima motivatie a decalajului dintre pretul din oferta si pretul din piata este intervalul de timp destul de mare dintre conceperea ofertei si lansarea ei, intamplarea facand ca in acest timp, piata sa cunoasca deprecieri semnificative”, a explicat Brendea.

El a mentionat ca la oferta de vanzare nu exista criterii de stabilire a pretului reglementate in legislatia pietei de capital (asa cum exista la oferta de preluare obligatorie) si ca acesta trebuie doar sa fie cel putin egal cu valoarea nominala.

„Astfel, pretul ramane la latitudinea celui ce lanseaza oferta. Multe din aceste oferte au fost initiate si date spre aprobare acum cateva luni, iar la unele, pretul din oferta era la acea vreme atractiv”, a completat Brendea.

Cea de-a doua explicatie prezentata de analistul Prime Transaction este atractivitatea pachetului oferit spre vanzare.

„De exemplu, pachetul de 50,19% pe care il ofera SIF Banat-Crisana la Uniteh Timisoara (desi este de 1,6 ori mai mare decat ultimul pret din piata) ar fi foarte greu de achizitionat la Bursa, din cauza lichiditatii foarte mici a titlurilor UNIT. Este, cu alte cuvinte, o prima pe care o plateste cumparatorul pentru a cumpara un pachet mai mare (in exemplul nostru, chiar un pachet majoritar)”, a spus Brendea.

Oferta publica de vanzare, recomandata in cazul pachetelor mari

Intrebati de ce se apeleaza la oferte publice pentru vanzarea de pachete de actiuni in contextul actual nefavorabil, analistii au mentionat ca acestea reprezinta o buna modalitate de a vinde pachete mari de actiuni, sansele de a obtine un pret peste cotatia din piata fiind mult mai ridicate.

Paul Brendea sustine ca desi vanzarea de pachete mari de actiuni se poate face si pe piata Deal, in acest caz exista posibilitatea ca actiunea respectiva sa aiba restrictie de pret (acel tunel maxim de variatie, de 15% sau 25%).

Zogorean de la Ventrust apreciaza ca societatile care lanseaza oferte publice de vanzare se asteapta sa obtina un pret mai bun, comparativ cu preturile in piata, pentru pachete de peste 5% din companii.

Analistii le recomanda societatilor care doresc sa-si vanda actiunile la preturi mai mari fara de cele din piata sa reia ofertele publice de vanzare, in cazul in care prima tentativa esueaza din cauza pretului prea ridicat.

„Daca vor vedea ca nu vor avea succes, ma astept sa renunte sau sa faca noi oferte, dar la preturi mai reduse”, a spus Zogorean.

Paul Brendea de la Prime Transaction mentioneaza ca alternativa la vanzarea prin oferta publica ar fi vanzarea pe piata Deal.

El a atras atentia ca daca se va dori vanzarea pe piata principala a unor pachete mari de actiuni, cu lichiditate redusa, va exista riscul ca supra-oferta sa „sperie” piata si astfel sa duca la scaderea brusca a cotatiei.

Urmărește Daily Business pe Google News