- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

SIF1 a cumparat actiuni Biofarm Bucuresti de 2,5 mil.lei

20 Feb, 07:41 • Redactia DailyBusiness
SIF Banat-Crisana (SIF1) a cumparat 5,06 milioane actiuni Biofarm Bucuresti pentru 2,5 milioane lei (687.000 euro). Procentul detinut de societatea de investitii in cadrul Biofarm Bucuresti a crescut de la 10,42% la 10,93%, iar tranzactia s-a perfectat la un pret mediu de achizitie de 0,49 lei pe actiune.
SIF1 a cumparat actiuni Biofarm Bucuresti de 2,5 mil.lei

Biofarm Bucuresti (BIO) si-a majorat in decembrie anul trecut capitalul social cu 66,6%, la 97,755 milioane lei, dupa ce actionarii au subscris 90,43% din titlurile emise pentru aportul in numerar, iar statul a participat cu aport in natura, potrivit unui comunicat trimis marti Bursei de Valori Bucuresti.

Biofarm Bucuresti are un capital social de 97,76 milioane lei, divizat in 977,55 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei.

Potrivit ultimei raportari, SIF5 Oltenia controla 16,39% din actiunile Biofarm, SIF 2 Moldova – 11,43%, in timp ce Julius Baer detinea o participatie de 5,12%. Titlurile Biofarm se tranzactioneaza la prima categorie a BVB, sub simbolul BIO, compania avand o capitalizare de 457,49 milioane lei (125,72 milioane euro), aferenta cotatiei de 0,468 lei, stabilita in sedinta bursiera de marti.

SIF Banat-Crisana (SIF1) are un capital social de 54,885 milioane lei, divizat in 548,85 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei. Titlurile SIF Banat-Crisana se tranzactioneaza la prima categorie a BVB, sub simbolul SIF1. Ultima cotatie a titlurilor SIF1 a fost de 2,54 lei, in sedinta de marti, ceea ce corespunde unei capitalizari de 1,39 miliarde lei (383,20 milioane euro).

Urmărește Daily Business pe Google News