- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Standard&Poor’s a mentinut rating-ul Transgaz

27 Jan, 18:26 • Redactia DailyBusiness
Standard & Poor's a reconfirmat miercuri ratingul companiei Transgaz Medias (TGN) pentru credite in moneda straina, la "BB+", calificativul pentru imprumuturi in lei fiind mentinut la "BBB-", ambele cu perspectiva stabila, a anuntat joi transportatorul national de gaze naturale.
Standard&Poor's a mentinut rating-ul Transgaz

„In opinia Standard&Poor’s calificativul obtinut de Transgaz ar putea fi pus sub presiune in situatia in care s-ar diminua sprijinul statului in ceea ce priveste angajamentele legate de proiectul Nabucco”, se arata intr-un comunicat al companiei.

Transgaz reprezinta in consortiul Nabucco, din care mai fac parte companiile Botas (Turcia), Bulgarian Energy Holding (Bulgaria), MOL (Ungaria), OMV (Austria) si RWE (Germania).

Nabucco va alimenta pietele din Europa cu gaze naturale din regiunea Caspica si Orientul Mijlociu.

O alta situatie in care ar putea fi afectat ratingul Transgaz este cea in care compania va trebui sa distribuie 90% din profit sub forma de dividende si in anii urmatori.

Compania Transgaz este listata la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si are o valoare de piata de 3,3 mld. lei (circa 850 mil. euro).

Urmărește Daily Business pe Google News