Oferta secundara a
Transgaz Medias a demonstrat ca, din fericire, bani exista pe piata de capital
autohtona si pot si accesati de companii, atunci cand ofertele sunt corecte si
atractive pentru investitori. Chiar daca respectivii investitori nu sunt locali, ci straini. Mai
exact, investitorii straini, cei institutionali, au cumparat 69% din pachetul
scos la vanzare, iar localii, restul de 31%.
„Piata de capital romaneasca
avea nevoie de o poveste de succes, iar oferta Transgaz a venit la momentul
potrivit”, spune Lucian Anghel, presedintele Bursei de Valori Bucuresti,
care adauga ca „efectele pozitive le vom simti mai bine odata cu
urmatoarele oferte”. Evident, aceasta este, de fapt, cea mai buna veste
pentru bursa de valori, nu doar direct, ci si indirect, prin asigurarea ca si
celelalte listari intentionate de stat vor avea loc. Cu exceptia pachetului
detinut la OMV Petrom, despre care ministrul delegat pentru energie, Constantin
Nita, a declarat ca nu va mai fi vandut, anunta Capital.ro.