- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Titlurile Dafora Medias ar putea fi listate in noiembrie la BVB

25 Oct, 15:50 • Redactia DailyBusiness
Titlurile Dafora Medias, una dintre cele mai lichide societati de pe piata Rasdaq, ar putea fi tranzactionate din luna noiembrie la categoria a II-a a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), a declarat, pentru DailyBusiness, Petru Prunea, presedintele SSIF Broker Cluj.
Titlurile Dafora Medias ar putea fi listate in noiembrie la BVB

Compania Dafora Medias a primit aprobarea de principiu pentru a fi listata la BVB, urmand insa ca o decizie oficiala sa fie luata in termen de maxim o luna, a spus Prunea.

„Am trimis toate documentele catre Bursa si Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) si asteptam acum acceptul Comisiei de Admitere a Bursei de Valori Bucuresti, urmand ca apoi Consiliul BVB sa aprobe listarea companiei la categoria a II-a”, a declarat presedintele SSIF Broker.

Titlurile Dafora se tranzactioneaza in prezent pe piata Rasdaq, sub simbolul DAFR, avand cea de-a patra capitalizare din piata, de peste 160 mil.euro. Compania este specializata in in foraj petrolier si constructii.

Dafora Medias are un capital social de 97,3 milioane lei, divizat in 973,5 milioane actiuni cu o valoare nominala de 0,10 lei. Principalul actionar al societatii este Gheorghe Caburean, care detinea la 30 iunie 48,17% din titlurile companiei. Dafora Group Medias detine 7,46% iar Julius Baer Investment Management LLC detine in calitate de mandatar 10,67% din actiuni.

SSIF Broker va intermedia intrarea Dafora la BVB.

Crestere de 60% a cifrei de afaceri in S1

Afacerile Dafora Medias au crescut in primele sase luni ale anului 2007 cu 60,47% pana la 103,62 milioane lei (30,9 milioane euro) comparativ cu perioada similara a anului trecut, cand Dafora a afisat afaceri de 64,57 milioane lei (19,2 mil.euro).

Compania a avut in primul semestru din 2007 un profit net de de 4,19 milioane lei (1,25 milioane euro), in crestere cu 73,5% fata de intervalul similar al anului trecut, cand profitul afisat a fost de 2,4 milioane lei (716.000 euro).

Dafora estimeaza ca va obtine in acest an un profit net de 14,4 milioane lei (4,29 mil.euro), cu 37,6% mai sus ca anul trecut.

Fuziune cu Forserv SRL Medias

Dupa ce in vara acestui an, a incercat fara succes sa preia 56,34% din actiunile Condmag Brasov, managementul Dafora a anuntat ca va fuziona cu firma de foraj Forserv SRL din Medias.

Forserv SRL are ca domeniu de activitate forajul petrolier. Afacerile companiei s-au cifrat in primul semestru al anului trecut la 2,86 milioane lei, in scadere cu 22,9% fata de aceeasi perioada din 2005. Profitul net inregistrat de Forserv SRL in primele sase luni din 2006 a fost de 2,06 milioane lei (614.000 euro), cu 39,4% mai mic decat in intervalul echivalent din 2005.

La sfarsitul primului semestru din 2006, Forserv SRL avea sase angajati. Profitul realizat de companiei in 2006 reprezinta circa trei sferturi din cifra de afaceri. Actionarii Dafora vor dezbate propunerea conducerii in data de 14 noiembrie.

Dafora a mai anuntat recent ca va construi un sediu pentru FlowTex Technology, companie din grupul Dafora si va accesa un credit de investitii in valoare de 6 milioane euro (20,13 milioane lei), din care 2 milioane euro pentru refinantarea unor echipamente, cladiri si terenuri.

De asemenea, Dafora Medias va intra pe piata dezvoltarilor imobiliare, urmand sa demareze lucrarile de constructie pentru doua proiecte rezidentiale in valoare de circa 20 mil. euro, in Medias si Sibiu.

Urmărește Daily Business pe Google News