- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Transporturile au primit 8 oferte pentru intermedierea listarii aeroportului Otopeni

31 Mar, 15:26 • Redactia DailyBusiness
Ministerul Transporturilor a primit opt oferte pentru selectarea intermediarului pentru listarea Aeroportului International Henri Coanda Bucuresti la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), a informat luni institutia.
Transporturile au primit 8 oferte pentru intermedierea listarii aeroportului Otopeni

Comisia de Privatizare din cadrul Ministerul Transporturilor a deschis luni ofertele din cadrul licitatiei pentru selectia intermediarului vanzarii prin oferta publica secundara a 5% din capitalul social al aeroportulului Otopeni, potrivit NewsIn.

Cele opt societati care au depus ofertele la Ministerul Transporturilor sunt BT Securities, Sindicatul format din BRD Securities GSG si EFG Eurobank Securities, HTI Valori Mobiliare, Raiffeisen Capital&Investment, SSIF Romcapital, consortiul Rombell Securities si KBS Securities Romania SSIF, consortiul Alpha Finance Romania si Alpha Bank AE Grecia, Sindicatul format din IEBA Trust si Piraeus Securities Romania.

Ministerul Transporturilor a initiat demersurile in vederea listarii CN Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti (AIHCB) la BVB, urmand ca AIHCB sa organizeze procedura de atribuire a contractului avand ca obiect prestarea serviciilor de intocmire a raportului de evaluare a companiei.

Intocmirea Raportului de evaluare a companiei este necesar pentru procesul de admitere la tranzactionarea pe Bursa de Valori Bucuresti a actiunilor companiei, in conformitatea cu prevederile HG 574/2006.

De asemenea, firmele interesate sa participe la procedura de achizitie publica a AIHCB trebuie sa fie agreate de Ministerul Transporturilor. Astfel, MT a anuntat organizarea licitatiei in vederea atribuirii contractului de prestari servicii de investitii financiare/intermediere pentru pregatirea, promovarea si intermedierea ofertei publice secundare de vanzare de actiuni detinute de achizitor al Aeroportului Otopeni.Termenul de depunere al documentatiei pentru agreere era pana la 31 martie.

Numarul de actiuni ce vor fi puse in vanzare prin oferta publica derulata pe piata reglementata administrata de Bursa de Valori Bucuresti (BVB) va reprezenta 5% din capitalul social al CN Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti.

Aeroportul Otopeni in calitate de autoritate contractanta a decis anularea procedurii de achizitie publica lansata pe 12 februarie, in vederea atribuirii contractului de achizitie publica avand ca obiect furnizarea de echipament de detectare a explozivilor tip EDS- CT pentru controlul bagajelor de cala. In plus, AIHCB a anulat si procedura de licitatie deschisa lansata in data de 17 ianuarie, in vderea atribuirii contractului de achzitie publica avand ca obiect achizitionarea unei autospeciale cu aparatura conventionala cu raze X pentru controlul de securitte al aeroportului.

Urmărește Daily Business pe Google News