- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Ursus Breweries a decis dizolvarea si lichidarea Bere Azuga Distribution

18 Aug, 18:31 • Redactia DailyBusiness
Ursus Breweries a aprobat, in calitate de actionar majoritar al Bere Azuga, dizolvarea si lichidarea firmei Bere Azuga Distribution, potrivit informatiilor publicate marti pe Rasdaq.
Ursus Breweries a decis dizolvarea si lichidarea Bere Azuga Distribution

Bere Azuga Distribution este detinuta in proportie de 90% de Bere Azuga.

Ursus Breweries a ajuns la o participatie de 94,85% in cadrul Bere Azuga, in urma derularii unei oferte publice de preluare, incheiate la 21 iulie.

Reprezentantii producatorului de bere au explicat ca au lansat oferta publica de preluare pentru a fi in conformitate cu prevederile legale.

Conform prevederilor art. 203 din Legea nr. 297/2004, o persoana care, urmare a achizitiilor sale sau ale persoanelor cu care actioneaza in mod concertat, detine mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei societati comerciale, este obligata sa lanseze o oferta publica adresata tuturor detinatorilor de valori mobiliare cat mai curand posibil, dar nu mai tarziu de doua luni de la momentul atingerii respectivei detineri.

Valoarea de piata a Bere Azuga se ridica la 38,4 mil. lei (9,11 mil. euro), conform celei mai recente cotatii, de 7,15 lei/actiune, stabilita in sedinta luni a pietei Rasdaq.

Urmărește Daily Business pe Google News