- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Ves Sighisoara da dividende de 0,0035 lei si nu-si majoreaza capitalul

13 Apr, 14:53 • Redactia DailyBusiness
Actionarii producatorului de vase emailate si seminee Ves Sighisoara (VESY) nu au aprobat majorarea capitalului social cu 4,3 milioane lei si au stabilit un dividend brut de 0,0035 lei/actiune din profitul obtinut anul trecut, potrivit unui comunicat transmis luni Bursei de Valori Bucuresti (BVB).
Ves Sighisoara da dividende de 0,0035 lei si nu-si majoreaza capitalul

Ves Sighisoara previzioneaza pentru anul acesta un profit net de 983.500 lei (circa 238.000 euro), cu 24,8% mai mare decat cel obtinut in 2008. De asemenea, compania intentioneaza sa aiba in 2009 o cifra de afaceri de 50,87 mil. lei (12,3 mil. euro), similara celei de anul trecut.

Conducerea Ves Sighisoara va aloca 1,95 milioane euro pentru investitii si va majora cu inca 1 milion de euro limita de creditare pentru anul 2009.

Actiunile producatorului de vase emailate Ves Sighisoara se tranzactioneaza din mai 2008 la categoria a doua a pietei reglementate a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), dupa transferul de pe piata Rasdaq, sub simbolul VESY.

Compania are in prezent un capital social de 9,33 milioane lei, divizat in 93,31 milioane de actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei.

Potrivit ultimelor raportari, actionarii principali ai companiei sunt Idifta Bucur, cu 11,54% din capital, si casa de brokeraj WBS Romania, cu 5,07% din actiuni.

Valoarea de piata a companei este de 6,81 mil. lei (1,65 mil. euro), conform ultimei cotatii de 0,0730 lei/actiune, stabilita la inchiderea sedintei bursiere din 8 aprilie.

Urmărește Daily Business pe Google News