- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Zentiva a afisat pierderi de 385.000 euro in T3, pe fondul scaderii productiei

08 Nov, 18:45 • Redactia DailyBusiness
Producatorul de medicamente Zentiva Bucuresti (SCD) a afisat in trimestrul al treilea din 2007 o pierdere de 1,29 mil. lei (385.000 euro), pe fondul scaderii de 9 ori a profitului din exploatare, in conditiile in care in acelasi interval din 2006, compania a avut un profit net de 11,16 mil. lei (3,16 mil. euro).
Zentiva a afisat pierderi de 385.000 euro in T3, pe fondul scaderii productiei

In intervalul iulie-septembrie 2007, Zentiva Bucuresti a inregistrat un profit din exploatare de 2,8 milioane lei, de 9,2 ori mai mic decat in perioada echivalenta a anului trecut (25,8 milioane lei). In plus, in trimestrul 3 din acest an, activitatea financiara a generat o pierdere de 3,81 milioane lei, de trei ori mai mica decat in intervalul similar din 2006 (11,58 milioane lei).

Afacerile Zentiva Bucuresti s-au cifrat in trimestrul 3 al lui 2007 la peste 38,38 milioane lei (11,44 milioane euro), in scadere cu 37,9% fata de perioada similara a anului precedent, cand cifra de afaceri a fost de 61,81 milioane lei.

Fata de profitul net din primul semestru al acestui an, de 12,75 milioane lei, pentru primele noua luni din 2007, profitul net a coborat la 11,46 milioane lei si este in scadere cu 37,31% fata primele noua luni din 2006, cand profitul net a fost de 18,28 milioane lei.

Cifra de afaceri din primele trei trimestre ale lui 2007 s-a mentinut la 167,63 milioane lei (49,95 milioane euro), cat a fost si in aceeasi perioada din 2006.

Veniturile totale si cheltuielile totale din perioada ianuarie-septembrie a acestui an au scazut cu 22% fata de nivelurile din intervalul similar din 2006, pana la 188,53 milioane lei, respectiv la 171,43 milioane lei.

Compania Zentiva SA Romania a fost construita pe bazele Uzinei de Medicamente Bucuresti, infiintata in anul 1962. In 1998, societatea si-a schimbat denumirea in Sicomed SA, iar actiunile sale au inceput sa fie tranzactionate la categoria a doua a Bursei de Valori Bucuresti.

Societatea are un capital social de 41,69 milioane lei. Principalul actionar este Venoma Holdings Limited cu o detinere de 50,98%, iar Zentiva NV, care controleaza firma Venoma Holdings Limited, detine 23,93% din actiuni.

Compania are o capitalizare de 563 milioane lei (165 milioane euro), la cotatia de 1,35 lei/actiune, la care a inchis sedinta din 8 noiembrie.

Urmărește Daily Business pe Google News