Salariile și remunerațiile în statele membre ale UE diferă în funcție de mai mulți factori, cum ar fi legislația, cererea, inflația și multe altele. Reglementările UE privind angajații sunt destul de stricte și pun accentul pe condițiile individuale de muncă, pe drepturile lucrătorilor, inclusiv dreptul la informare, legile antidiscriminatorii și securitatea locului de muncă. Euronews.com a realizat o analiză cum se compară țările din Europa în ceea ce privește salariile medii, potrivit celor de la Economedia.
Conform Statista, în 2022, salariile medii anuale variau de la 73.642 de euro în Islanda, până la 24.067 de euro în Grecia. Țările cu cele mai mari salarii în 2022 au fost Islanda (73.642 de euro), Luxemburg (72.529 de euro), Elveția (67.605 de euro), Belgia (63.758 de euro) și Danemarca (59.405 de euro), în timp ce țările cu cele mai mici salarii au fost Grecia (24.067 de euro), Slovacia (24.337 de euro), Ungaria (26.376 de euro), Portugalia (29.540 de euro) și Republica Cehă (30.967 de euro). În România, salariul mediu brut anual este de 17.761 euro sau 11.099 euro net.
Potrivit Eurostat, costul mediu orar al forței de muncă în UE a fost de 30,5 euro. Salariile medii anuale pentru angajații singuri, fără copii, au fost de 26.136 de euro. Cuplurile de lucrători cu doi copii au obținut un salariu mediu anual de 55 573 EUR.
Diferența de remunerare neajustată între femei și bărbați a fost de 12,7% în 2021, cea mai mare diferență fiind înregistrată în Estonia, de 20,5%, iar cea mai mică în Luxemburg, de -0,2%. Cu toate acestea, potrivit Comisiei Europene, diferența de remunerare a crescut cu 13% în 2023.
Încă din 2020, Comisia Europeană a anunțat o strategie pentru a încerca să reducă acest decalaj până în 2025. Aceasta a fost urmată de lansarea de către Comisie a Directivei privind transparența salarială în iunie 2023, cu un fond de 6,1 milioane de euro pentru a contribui la punerea în aplicare a acesteia. Astfel, angajaților le-a fost mai ușor să recunoască discriminarea salarială. Totodată, a funcționat ca un ghid pentru angajatori.
De obicei, sectoarele cu cele mai mari salarii din Europa sunt finanțele, asigurările, electricitatea, mineritul, tehnologia informației, comerțul cu amănuntul și educația. La celălalt capăt al spectrului, sectoarele cu cele mai mici salarii tind să fie asistența administrativă, industria ospitalității și construcțiile.
Salariile mari din Islanda sunt determinate de faptul că o mare parte din sectorul privat al țării mizează pe acorduri colective. Unele creșteri s-au datorat, de asemenea, adăugării de beneficii Covid-19, precum și salariilor pe oră care și-au revenit după slăbiciunea din timpul pandemiei.
Islanda este una dintre cele mai scumpe țări din lume, cu o inflație constant ridicată, ceea ce contribuie, de asemenea, la faptul că lucrătorii cer salarii mai mari. Din martie 2019, în această țară au fost semnate 326 de acorduri de muncă, iar peste 90% din forța de muncă face parte dintr-un sindicat.
Sectoarele financiar și bancar formează principala pondere din spatele salariilor atractive din Luxemburg, majoritatea băncilor angajând lucrători cu un nivel de educație ridicat, cu experiență și la mare căutare. O parte dintre aceștia sunt, de asemenea, expatriați.
Pe de altă parte, Luxemburgul își revizuiește salariul social minim, în comparație cu salariile medii și cu evoluția prețurilor, la fiecare doi ani, menținând astfel standardele salariale foarte actualizate. Cu toate acestea, salariile depind în mare măsură de sectoare, de diviziunile băncilor, de vechime, de vârstă, precum și de educație și experiență.
Acest lucru poate cauza disparități semnificative, chiar și în cadrul aceluiași sector, în funcție de rolul și de funcția specifică a unui angajat. Ca atare, salariile medii au fost mai mult sau mai puțin stagnante în Luxemburg din 2015, pe măsură ce productivitatea scade.
Piața forței de muncă din Elveția împărtășește, de asemenea, o mare parte din aceleași oferte ca și Luxemburgul, datorită faptului că ambele țări sunt susținute în principal de sectorul serviciilor bancare și financiare. Cu toate acestea, Elveția are, de asemenea, impozite mult mai mici în comparație cu restul Europei, cu o medie de aproximativ 20% până la 35% pentru intervalul 150.000 – 250.000 de franci elvețieni.
De asemenea, Belgia mizează foarte mult pe indexarea salariilor, atât pentru angajații din sectorul privat, cât și pentru cei din sectorul alb și albastru. În 2022, țara a înregistrat cea mai mare indexare din ultimii 50 de ani, în condițiile în care inflația galopantă și prețurile scăpate de sub control la energie și-au pus amprenta asupra puterii de cumpărare a angajaților.
Danemarca prezintă un model oarecum unic de piață a muncii, care se bazează pe un echilibru între flexibilitate și securitate. Acest lucru permite țării să nu aibă un salariu minim stabilit, lăsând în schimb angajații și angajatorii să ajungă la propriile acorduri salariale.
Totodată, există și mai puține legi privind concedierile, iar numărul litigiilor care le contestă este, de asemenea, destul de redus. Cu toate acestea, angajații nu sunt lăsați pe dinafară. Aceștia au la dispoziție fonduri de asigurare de șomaj, la care pot contribui cât timp sunt angajați, pe bază de abonament. Acest lucru le oferă indemnizații de șomaj de până la doi ani, în cazul în care își pierd locul de muncă mai târziu.
Economia și piața muncii din Grecia, în general, se luptă încă să se redreseze în urma crizei datoriilor suverane, ceea ce face ca salariile medii și salariile minime să fie mult mai mici decât în restul Europei. De asemenea, recent au fost puse în aplicare o serie de măsuri mai stricte pe piața forței de muncă, cum ar fi campanii de angajare a tinerilor stagiari proaspăt absolvenți, care pot fi plătiți mai puțin.
În mod asemănător, Slovacia se confruntă, de asemenea, cu o productivitate scăzută a forței de muncă și cu consecințele prăbușirii regimului sovietic, ceea ce menține salariile reduse.
Portugalia s-a confruntat, de asemenea, cu o productivitate scăzută, precum și cu o tendință tot mai mare de a angaja lucrători sezonieri pe termen scurt, pentru a susține sectorul turistic al țării. De asemenea, salariile mai mici au contribuit în mare măsură la eliminarea unui număr de persoane din sectorul imobiliar în plină expansiune.
Este posibil ca recesiunea tehnică din Ungaria să fi contribuit la scăderea salariilor din ultima vreme, deoarece mai puține companii au putut să își permită costurile cu forța de muncă. Cu toate acestea, din punct de vedere istoric, costul scăzut al vieții din Ungaria ar fi putut fi un factor cheie în mișcările slabe ale salariilor în sens ascendent, deși acest lucru s-ar putea schimba încet-încet acum că țara se confruntă cu o inflație mai mare.
Pe de altă parte, Republica Cehă s-a confruntat cu o problemă mai mult culturală, majoritatea angajaților fiind reticenți în a negocia pentru salarii mai mari. Ca urmare, chiar și sindicatele și sindicatele sunt mai slabe decât ar trebui și nu pot face prea multe pentru a promova agendele angajaților.