- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Turism

Euro 2024: Turismul creşte economia Germaniei cu 1,2 miliarde de euro

19 Jun, 09:53 • Dobran Viorel
Euro 2024 pune în mişcare un uriaş mecanism financiar, pornind de la sponsori, până la afacerile locale care se pliază pe eveniment, destinaţia finală fiind consumatorul de fotbal dispus să scoată din cont sume uriaşe pentru acest hobby.
Euro 2024: Turismul creşte economia Germaniei cu 1,2 miliarde de euro

Mingea care se rostogoleşte la Euro 2024 învârte motorul economic al Europei, care, cel puţin pe partea de turism, va avea profituri frumoase la finalul turneului fotbalistic.

Germania, ţara gazdă a Campionatului European de fotbal – EURO 2024, se poate aştepta la un impuls de un miliard de euro dat economiei sale, graţie turiştilor străini care vor călători în această ţară pentru meciurile de fotbal, prognozează institutul de studii economice Ifo, transmite Reuters.

Suporteri români la Euro 2024

Suma de un miliard de euro este echivalentul a aproximativ 0,1% din Produsul Intern Brut al Germaniei în al doilea trimestru al acestui an, iar sectoarele ospitalităţii şi distribuţiei cu amănuntul de alimente ar urma să profite cel mai mult de Euro 2024, precizează Ifo.

EURO 2024 a adus deja 10 milioane de euro în conturile FRF. Cât îi costă pe fani o bere în Würzburg, unde este cazată naţională

„Cu toate acesta, efectul va fi unul de scurtă durată, aşa că exporturile de servicii ca urmare a revenirii turiştilor este posibil să scadă din nou după încheierea Campionatului European de fotbal, în trimestrul al treilea”, susţine cercetătorul Ifo, Gerome Wolf.

Un număr suplimentar de peste 600.000 de turişti străini precum şi 1,5 milioane de înnoptări suplimentare sunt aşteptate să fie înregistrate în Germania pe perioada Euro 2024, potrivit calculelor institutului Ifo, pe baza numerelor înregistrate cu prilejul Campionatului Mondial de Fotbal, găzduit de Germania în anul 2006.

Suporteri la Euro 2024

De asemenea, Ministerul german al Economiei se aşteaptă la o creştere temporară a sectoarelor orientate spre consumatori, după vânzările modeste cu amănuntul în acest an, dar nu de o amploare similară cu cea înregistrată cu prilejul Campionatului Mondial din 2006.

Nicolae Stanciu, salariu de șeic în Arabia Saudită. Cât câștigă jucătorul care a condus naționala în victoria cu Ucraina de la EURO 2024

Experţii sunt de acord că efectul general al Euro 2024 asupra celei mai mari economii europene va depinde şi de evoluţia echipei naţionale de fotbal a Germaniei la turneu. Echipa gazdă, Germania, înfruntă Scoţia, vineri, de la ora 22:00, în Grupa A, pe Allianz Arena din Munchen, în meciul de debut al Euro 2024.

Euro 2024, aglomeraţie de sponsori şi din afara Europei

Timp de mai bine de 70 de ani, naționala de fotbal a Germaniei a avut un parteneriat strâns cu marca Adidas. Din 2027 însă, echipamentele tuturor naționalelor de fotbal ale Republicii Federale vor fi produse pentru cel puțin șapte ani de concurentul din SUA Nike, după cum a anunțat pe 22 martie Federația Germană de Fotbal (DFB). Potrivit DFB, afacerea va aduce cel puțin de două ori mai mulți bani decât parteneriatul cu Adidas.

Adidas a contribuit masiv la succesul german la Campionatul Mondial din 1954 din Elveția prin introducerea pantofilor de fotbal cu crampoane. Noul tip de pantofi a reprezentat atunci un mare avantaj pentru echipa Germaniei pe iarba udă din stadionul din Berna, în fața Ungariei care era atunci favorită în finală. În deceniile care au urmat, parteneriatul DFB-Adidas a devenit aproape un fel de simbioză.

Câteva săptămâni mai târziu, următorul șoc pentru tradiționaliști: producătorul auto chinez BYD a fost anunțat drept unul din sponsorii principali ai EURO 2024, urmând să pună la dispoziție o flotă de mașini electrice. BYD – nu Mercedes sau VW! Nici măcar nu a fost ceva nou: deja la Campionatul Mondial de Fotbal din 2006, găzduit tot de Germania, concernul sud-coreean Hyundai le luase fața constructorilor auto germani

Un studiu pe marginea Europeanului de fotbal publicat în iunie de Universitatea Hohenheim, sub conducerea profesorului Markus Voeth, arată că Adidas ar fi firma cea mai cunoscută în rândul sponsorilor principali: aproximativ 56% dintre germani ar ști că Adidas sprijină turneul final. Dar: „Foarte puțin cunoscute sunt firmele Betano și Atos, fiecare cu câte o cotă de 3% – deși sunt sponsori oficiali ai EURO 2024, foarte puțini germani au auzit de ele.”

Euro-2024: Începe etapa a doua a fazei grupelor. Programul meciurilor de miercuri

Croaţia – Albania, ora 16.00
Germania – Ungaria, ora 19.00
Scoţia – Elveţia, ora 22.00.

Regulamentul de la EURO 2024

Fiecare echipă va disputa 3 meciuri din grupe, întâlnind o singură dată fiecare adversar. După aceste meciuri, primele două echipe din fiecare grupă se vor califica în optimile de finală, precum şi cele mai bune 4 echipe de pe locul 3.

În caz de egalitate între cel puţin două echipe din aceaşi grupă, ele vor fi departajate – în ordine – conform numărului de puncte, golaveraj şi numărul de goluri înscrise în confruntările directe.

Meciurile eliminatorii vor începe apoi într-o manşă unică şi cu posibile prelungiri şi lovituri de departajare, în caz de egalitate la finalul timpului regulamentar, respectiv al prelungirilor, până în finală.

La capitolul premii, UEFA prevede să distribuie 331 de milioane de euro celor 24 de participante, la fel ca pentru ediţia din 2020, începând de la 9,25 milioane de euro pentru prezenţa în grupe până la 28,25 milioane de euro pentru câştigătoarea trofeului, dacă obţine victorii şi în cele 3 meciuri din grupă.

Pe lângă suma de 9,25 milioane de euro pentru participare, victoria în faza grupelor este răsplătită cu 1 milion de euro, iar egalul cu 500.000 de euro.

Calificarea în optimi aduce un bonus de 1,5 milioane de euro, iar pasul către sferturi de finală încă 2,5 milioane de euro.

Semifinalistele vor primi încă 4 milioane de euro. Echipa învinsă în finală încasează 5 milioane de euro, iar campioana va primi 8 milioane de euro.

Încrederea investitorilor în economia Germaniei s-a îmbunătățit în luna iunie

Euro 2024 vine ca o mănuşă pentru economia Germaniei, află în convalescenţă. Indicele ZEW privind încrederea în economie a urcat la 47,5 puncte în iunie (de la 47,1 puncte luna precedentă), în timp ce analiştii se aşteptau la o creştere de până la 50 puncte. Totuşi, este a 11-a lună de creştere consecutivă. Indicele ZEW privind situaţia actuală a scăzut uşor, în timp ce analiştii prognozau o creştere.

„Atât indicatorii privind încrederea investitorilor cât şi cei privind situaţia actuală stagnează. Aceste evoluţii trebuie interpretate în contextul în care indicatorul pentru zona euro se menţine constant”, a apreciat preşedintele ZEW, Achim Wambach.

După doi ani în care aproape a stagnat, PIB-ul Germaniei a crescut peste aşteptări la începutul acestui an şi ar urma să continue gradual expansiunea. Dar există încă multe incertitudini iar industria încă nu s-a redresat.

Bundesbank se aşteaptă la o creştere a economiei germane de 0,3% în 2024, de 1,1% în 2025 şi de 1,4% în 2026. Industria a fost punctul slab în ultimele luni, cererea globală slabă şi ratele ridicate ale dobânzilor afectând activitatea. Dar încetinirea inflaţiei şi majorarea veniturilor gospodăriilor au sporit speranţele că redresarea va fi condusă de consum în următoarele luni.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare la centrale
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare ...
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. Apoi anunțăm propunerea de premier”
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. ...
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție de câte ore ai într-o lună”
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție ...
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai găseşti doar bieţi pensionari, tineret nu mai vezi”
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai ...
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. „Drumul morții”, pe care se petrec cele mai multe accidente, va fi înlocuit
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. ...
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de validare, iar deputaţii vor depune jurământul
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de ...
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci