- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Haos la Bursa de Valori Bucureşti: indicele BET scade cu 3% la deschidere, iar 5 miliarde de lei s-au evaporat în câteva minute din cauza crizei politice

29 Nov, 18:44 • Dobran Viorel
Bursa de Valori Bucureşti, în cădere liberă: indicele BET scade cu 3% la deschidere, iar 5 miliarde de lei sunt evaporaţi în câteva minute din cauza haosului politic. Acţiunile Băncii Transilvania şi Petrom pierd 4%, Antibiotice, Sphera, Aquila, 5%.
Haos la Bursa de Valori Bucureşti: indicele BET scade cu 3% la deschidere, iar 5 miliarde de lei s-au evaporat în câteva minute din cauza crizei politice

UPDATE; Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, iar valoarea tranzacţiilor a depăşit 137,07 milioane lei (27,54 milioane euro).

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a depreciat vineri cu 1,91%, până la 16.344,77 puncte, în timp ce în această săptămână a pierdut 4,61%.

În ceea ce priveşte BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni, a închis în scădere cu 1,89%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 1,79%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 1,02%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a înregistrat un declin de 2%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe minus cu 1,41%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a depreciat cu 2,39%.

Cele mai lichide titluri pe piaţa reglementată au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacţii de aproape 38,29 milioane de lei, urmate de acţiunile OMV Petrom, cu 16,93 milioane de lei, şi ale Hidroelectrica – 13,20 milioane lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Sinteza (+14,67%), Condmag (+10%) şi ale Societăţii de Construcţii Napoca (+9,35%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Prefab (-8,94%), Artego (-8,48%) şi Medlife (-5,88%).

Scăderile înregistrate la Bursă sunt puse de brokeri pe seama incertitudinii politice, iar analiştii consideră că volatilitatea ar putea dura până la finalul alegerilor.

Bursa de Valori Bucureşti a scăzut abrupt vineri şi circa 5 miliarde de lei sunt evaporaţi din capitalizarea marilor companii listate în contextul în care haosul care domină scena politică de câteva zile îi determină pe investitori să vândă din deţineri de teama unor noi scăderi.

Bursa de Valori Bucureşti: „Piaţa e dominată de vânzători speriaţi”

Astfel, indicele BET – de referinţă pentru Bursa de Valori Bucureşti şi întreaga piaţă de capital din România – scade cu 3% la debutul şedinţei de tranzacţionare de vineri. Aproape toate companiile din structura BET sunt pe minus, de la One United Properties (-1,9%) şi MedLife (-2,1%) la Banca Transilvania (-3,9%), Transgaz (-4,4%) şi Aquila (-5,4%). Capitalizarea totală a societăţilor româneşti listate la Bursa de Valori Bucureşti cobora cu aproximativ 5 miliarde de lei.

Pensii 2024. Poşta Română are veşti bune pentru 5,5 milioane de pensionari, când se distribuie pensiile în decembrie

Incertitudini, decizii aiurea şi neexplicate pe care le iau instituţii fundamentale ale statului, declaraţii de neînţeles din mediul politic, sondaje care arată diverse potenţiale scenarii, incertitudini peste incertitudini.

Acum, e piaţa dominată de vânzători speriaţi sau, poate, doar sictiriţi de tot ceea ce se întâmplă pe scena politică decid să îşi reducă expunerea. Sunt condiţii ideale de volatilitate pentru cine are sânge rece şi-şi ia riscuri să intre la cumpărare„, spune un investitor la Bursa de Valori Bucureşti.

BVB, Bursa de Valori Bucureşti

Bursa s-a confruntat cu o volatilitate crescută săptămâna aceasta, venită ca urmare a rezultatului primului tur al alegerilor prezidenţiale, câştigat de independentul Călin Georgescu cu 23%. Aseară, Curtea Constituţională a României a decis renumărarea voturilor.

Alertă în economie. Victoria lui Călin Georgescu pune sub semnul întrebării stabilitatea financiară a României. Bursa a deschis pe roșu!

„Prin încălcarea legislaţiei electorale, un candidat la alegerile prezidenţiale (Călin Georgescu) a beneficiat de o expunere masivă pe fondul tratamentului preferenţial pe care platforma TikTok l-a acordat acestuia”, spun membri Consiliului Suprem de Apărare al Ţării.

Bursele europene au închis în creştere, după o sesiune anterioară dificilă

Bursele europene au închis joi în creştere, susţinute de titlurile bancare, după o sesiune anterioară dificilă, transmite CNBC. Indicele paneuropean Stoxx 600 a avansat cu 0,45%. Acţiunile bancare au condus avansul, cu o creştere cu 0,98%, în timp ce titlurile companiilor producătoare de bunuri de uz casnic au scăzut cu 0,67%.

Indicele CAC 40 al Franţei a crescut cu 0,51%, revenindu-şi după o scădere de miercuri, chiar dacă prima de risc a ţării s-a apropiat de cea a Greciei pentru prima dată, pe fondul tulburărilor politice în curs.

Indicele german DAX a avansat cu 0,85%, FTSE 100, al bursei din Londra, cu 0,08%, FTSE MIB, al bursei din Milano a urcat cu 0,51%, iar IBEX 35, al bursei din Madrid, cu 0,27%.

Acţiunile companiei britanice de asigurări Direct Line au înregistrat o creştere spectaculoasă de 42%, atingând cel mai ridicat nivel din 2023. Avansul a venit după ce firma a respins o ofertă de preluare de la compania rivală Aviva, considerând că aceasta subevaluează semnificativ compania.

În sectorul tehnologic, firmele olandeze din industria semiconductorilor, ASML, Besi şi ASM International, au înregistrat creşteri. Bloomberg a scris că noile restricţii impuse de SUA asupra echipamentelor pentru semiconductori şi cipurilor de memorie AI destinate Chinei ar putea fi mai puţin severe decât se anticipase.

Acţiunile producătorului francez de băuturi spirtoase Rémy Cointreau au crescut cu 5%, după ce a raportat un declin mai mic decât cel prevăzut al profitului operaţional în prima jumătate a anului. Cu toate acestea, compania estimează o scădere a vânzărilor între 15% şi 18% pentru întregul an.

Investitorii au urmărit şi datele despre inflaţie din zona euro, înaintea publicării indicatorului pentru întregul bloc vineri. Preţurile de consum din Germania au rămas stabile în noiembrie, contrar aşteptărilor economiştilor, în timp ce inflaţia din Spania a crescut de la 1,8% la 2,4%.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Prognoza meteo 3 ianuarie 2024. Temperaturi mai scăzute în unele zone ale țării
Prognoza meteo 3 ianuarie 2024. Temperaturi mai scăzute în unele zone ale țării
Prețuri mai mari la STB după ce Metrorex a mărit tariful de la 3 la 5 lei. De când vor fi disponibile noile prețuri
Prețuri mai mari la STB după ce Metrorex a mărit tariful de la 3 la 5 lei. De când vor fi disponibile ...
Călin Georgescu acționează după anularea alegerilor prezidențiale: „În România, corupția ne-a răpit dreptul sacru acordat exclusiv de Dumnezeu – dreptul la liber arbitru!”
Călin Georgescu acționează după anularea alegerilor prezidențiale: „În România, corupția ne-a ...
Categoria de pensionari care primește 600 de lei în plus la pensie în 2025
Categoria de pensionari care primește 600 de lei în plus la pensie în 2025
Pescobar se lansează într-un nou domeniu. Afacerea cu care vrea să dea lovitura în 2025
Pescobar se lansează într-un nou domeniu. Afacerea cu care vrea să dea lovitura în 2025
Când intră primele subvenții APIA pe carduri în 2025. Totul depinde de programul băncilor și al Trezoreriei
Când intră primele subvenții APIA pe carduri în 2025. Totul depinde de programul băncilor și al ...
VIDEO America sub teroare. Cel puțin 11 răniți după ce s-a deschis focul în fața unui club din New York
VIDEO America sub teroare. Cel puțin 11 răniți după ce s-a deschis focul în fața unui club din ...
Dan Negru, mesaj dur după audiențele Antenei 1 de Revelion: „Sfârșitul pentru unii e începutul pentru alții”
Dan Negru, mesaj dur după audiențele Antenei 1 de Revelion: „Sfârșitul pentru unii e începutul ...
Ministrul Burduja, despre sprijinul cu energie acordat Moldovei: „În limita volumelor disponibile după acoperirea nevoilor României. Avem o datorie morală sa fim alături de fraţii noştri de peste Prut”
Ministrul Burduja, despre sprijinul cu energie acordat Moldovei: „În limita volumelor disponibile ...
Compania minieră fondată de Bill Gates atrage investiții de 537 milioane dolari, după descoperirea celui mai mare zăcământ de cupru din ultimul secol
Compania minieră fondată de Bill Gates atrage investiții de 537 milioane dolari, după descoperirea ...
Ion Țiriac i-a șocat pe angajații unei bănci! Ce i-a obligat să facă timp de trei zile
Ion Țiriac i-a șocat pe angajații unei bănci! Ce i-a obligat să facă timp de trei zile
Și gândacii se mănâncă, nu-i așa? Colosul Sarantis, care în România deține fabricile Olympus, vrea să investească într-o crescătorie de insecte comestibile!
Și gândacii se mănâncă, nu-i așa? Colosul Sarantis, care în România deține fabricile Olympus, ...
Vin reducerile în magazine! Ce produse merită ”vânate” în ianuarie 2025
Vin reducerile în magazine! Ce produse merită ”vânate” în ianuarie 2025
Unu la zero pentru România! Ciorba rădăuțeană este cotată mai bine decât o supă ungurească, în topul culinar al celor mai bune mâncăruri
Unu la zero pentru România! Ciorba rădăuțeană este cotată mai bine decât o supă ungurească, ...
Brigitte Pastramă tună și fulgeră după ce a petrecut de Anul Nou la Poiana Brașov. ”Cel mai odios revelion ever!”
Brigitte Pastramă tună și fulgeră după ce a petrecut de Anul Nou la Poiana Brașov. ”Cel mai odios ...
Adio gratuitate în 2025! WeTransfer limitează utilizarea fără bani a platformei. Ce alte modificări sunt valabile anul acesta la transferurile de fișiere
Adio gratuitate în 2025! WeTransfer limitează utilizarea fără bani a platformei. Ce alte modificări ...
Sfaturile date românilor, pentru 2025, de un specialist în economie: ”Tăiați cheltuielile inutile, evitați creditul de consum și, dacă se poate, găsiți noi surse de venit”
Sfaturile date românilor, pentru 2025, de un specialist în economie: ”Tăiați cheltuielile inutile, ...
Bilanțul atacului din New Orleans a urcat la 15 morți. Joe Biden: Atacatorul a fost ”inspirat” de ISIS
Bilanțul atacului din New Orleans a urcat la 15 morți. Joe Biden: Atacatorul a fost ”inspirat” ...