Romanian
 - 
ro
Știri interne

Închirierea unui apartament devine o problemă. Regulile ANAF sunt tot mai severe

10 Jun, 11:30 • Amarie Giorgiana
Cu toate că închirierea unui apartament într-un oraș universitar pare profitabilă, lucrurile par să se schimbe. În prezent, proprietarii se confruntă cu probleme atunci când vine vorba de închirierea locuințelor
Închirierea unui apartament devine o problemă. Regulile ANAF sunt tot mai severe

Închirierea unui apartament în orașele turistice sau universitare din România a devenit un trend în ultimii ani, iar prețurile au atins cote înalte. În ciuda acestui fapt, acum, proprietarii dau de probleme când vine vorba de închirierea locuințelor pe care le dețin. Asta, din cauza faptului că legea statului nu îi mai ajută pe români să obțină profit după condițiile contractelor de închiriere, potrivit Gândul.

Închirierea unui apartament dă bătăi de cap. ANAF  stă cu ochii pe proprietari

În încercarea de a strânge bani la bugetul statului, Fiscul controlează și chiriile. În urmă cu numai o lună, Agenția Națională de Administrare Fiscală a publicat un ghid cu noi reguli. Proprietarii au obligația să plătească impozit pe venit, deoarece, majoritatea românilor care dețin apartamente, sunt tentați să închirieze locuințele la negru și să nu își declare veniturile. În acest sens, ghidul ANAF este menit să îi facă pe proprietari să își înregistreze contractele de închiriere la sediul instituției. Aceștia sunt nevoiți să meargă la ANAG în termen de 30 de zile de la data închirierii contractului sau apariției unei modificări, de exemplu, modificarea prețului de închiriere sau a perioadei. Impozitul pe veniturile din chirii trebuie achitat de proprietari până pe data de 25 mai 2025. Astfel, declarația unică privind impozitul pe venit se depune fie la ghișeele ANAF, fie prin poștă sau online.

Totodată, veniturile din chirii sunt taxate cu 10% după deducerea unei cote în valoare de 20%, fără a fi nevoie de documente de justificare.

Costurile de întreținere, problema pe care proprietarii o întâmpină

Plata întreținerii în lipsa unui chiriaș reprezintă o situație neplăcută pentru proprietarii. De cele mai multe ori, în astfel de cazuri, aceștia sunt nevoiți să scoată din buzunar între 250 și 300 de lei. În costurile de întreținere sunt incluse apa, gunoiul, liftul, curentul electric de pe holul blocului, interfonul, curățenia făcută pe scară, fondul de rulment și altele.

Citește și: Prețul incredibil la care ANAF scoate la vânzare un apartament în unul dintre cele mai frumoase orașe din România! Când are loc licitația

În funcție de dimensiunea apartamentului și de perioadă, costurile pot crește. De exemplu, pe timp de iarnă, dacă încălzirea se face prin intermediul centralei de bloc, costurile pot urca până la 700 de lei pe lună. Astfel, costa actuală de impozitare pentru cei care dețin apartamente și declară veniturile este de 16%, iar procentul urmează să crească de la data de 1 iulie.

Citește și: Fapta care îi trimite pe proprietarii de apartamente direct la închisoare. Este complet interzis în România!

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
O nouă bancă digitală apare în Europa. Schimbare majoră, fără sucursale fizice
O nouă bancă digitală apare în Europa. Schimbare majoră, fără sucursale fizice
Ursula von der Leyen, despre tarifele impuse de Donald Trump: „Nu vrem neapărat să ne răzbunăm, dar avem un plan solid”
Ursula von der Leyen, despre tarifele impuse de Donald Trump: „Nu vrem neapărat să ne răzbunăm, ...
Polonia semnează cu SUA un contract în valoare de 2 miliarde de dolari în domeniul apărării antiaeriene
Polonia semnează cu SUA un contract în valoare de 2 miliarde de dolari în domeniul apărării antiaeriene
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și ...
Liniștea de dinaintea furtunii? Prima noapte fără drone rusești în Ucraina după armistițiul energetic!
Liniștea de dinaintea furtunii? Prima noapte fără drone rusești în Ucraina după armistițiul energetic!
Cele mai norocoase zodii ale lunii aprilie. Cine sunt nativii care încep luna cu dreptul
Cele mai norocoase zodii ale lunii aprilie. Cine sunt nativii care încep luna cu dreptul
​Cutremur devastator în Myanmar: Peste 2.700 de morți și bilanțul continuă să crească​
​Cutremur devastator în Myanmar: Peste 2.700 de morți și bilanțul continuă să crească​
Cele mai ciudate farse de 1 aprilie. Cum sărbătoresc țările din Europa „Ziua Păcălelilor”
Cele mai ciudate farse de 1 aprilie. Cum sărbătoresc țările din Europa „Ziua Păcălelilor”
Imagini dramatice. Furtună puternică în Grecia! Indundațiile au lovit mai multe insule populare. VIDEO
Imagini dramatice. Furtună puternică în Grecia! Indundațiile au lovit mai multe insule populare. ...
Mâncărică de praz, vedeta primăverii! Rețetă de post savuroasă, simplă și sănătoasă
Mâncărică de praz, vedeta primăverii! Rețetă de post savuroasă, simplă și sănătoasă
Verificați cardurile! Au intrat banii de la stat, cine beneficiază de vouchere pentru energie
Verificați cardurile! Au intrat banii de la stat, cine beneficiază de vouchere pentru energie
Daria Kasatkina, numărul 12 mondial, a rupt tăcerea după ce a ales să apere alt drapel: „Trebuie să mă obișnuiesc cu asta”
Daria Kasatkina, numărul 12 mondial, a rupt tăcerea după ce a ales să apere alt drapel: „Trebuie ...
Zodia care va fi pusă la grea încercare la mijlocul lunii aprilie! Lacrimile amare și suferința profundă îi marchează destinul
Zodia care va fi pusă la grea încercare la mijlocul lunii aprilie! Lacrimile amare și suferința profundă ...
O fetiță și tatăl ei, morți într-un accident în Serbia, la granița cu România. Ambulanța românească, blocată zeci de minute în vamă
O fetiță și tatăl ei, morți într-un accident în Serbia, la granița cu România. Ambulanța românească, ...
Victor Micula, bun de plată către Adriana Bahmuţeanu. De ce l-a obligat instanţa să achite 10.000 de lei
Victor Micula, bun de plată către Adriana Bahmuţeanu. De ce l-a obligat instanţa să achite 10.000 ...
Lanţul de magazine cu preţuri avantajoase se extinde. Retailerul deschide trei noi magazine în mari oraşe din România
Lanţul de magazine cu preţuri avantajoase se extinde. Retailerul deschide trei noi magazine în mari ...
Cu toate că plafonarea la energie s-a prelungit, facturile vor crește și cu 25%. Cât vor trebui să scoată românii din buzunar
Cu toate că plafonarea la energie s-a prelungit, facturile vor crește și cu 25%. Cât vor trebui să ...
Regina Maria, vândută! Cea mai mare tranzacție medicală din Europa Centrală și de Est zguduie piața sănătății
Regina Maria, vândută! Cea mai mare tranzacție medicală din Europa Centrală și de Est zguduie piața ...