- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Ministrul Agriculturii anunţă creşterea subvenţiei APIA pe hectar pentru fermele de animale la 460 de euro

21 Sep, 22:36 • Russo George
Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a anunțat miercuri că a identificat resursele financiare necesare pentru o nouă subvenție în zootehnie. Este vorba de un sprijin de 460 de euro/hectar pentru crescătorii de vaci de lapte care își realizează propriile furaje.
Ministrul Agriculturii anunţă creşterea subvenţiei APIA pe hectar pentru fermele de animale la 460 de euro

Sprijinul cuplat în zootehnie se va mări de anul viitor la un total de 460 euro/hectar cu o încărcătură de 3 vaci UVM pentru cine produce porumb siloz, a afirmat, miercuri, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, prezent la şedinţa Asociaţiei Crescătorilor de Taurine din România, la sediul IBNA Baloteşti.

”Îmi doresc să facem performanţă în zootehnie, dar o condiţie esenţială pentru a atinge acest obiectiv este să creştem efectivele de vaci de lapte în România. Veţi avea la îndemână programul Investalim creditele subvenţionate prin FGCR, iar MADR va veni cu forme de sprijin adaptate nevoilor sectorului, astfel încât să creştem efectivele de vaci de lapte. Prin Planul Naţional Strategic, de anul viitor, se va mări sprijinul cuplat în zootehnie la un total de 460 euro/ha cu o încărcătură de 3 vaci UVM (Unitate Vită Mare – unitatea de măsură pentru încărcătura de animale la hectar – n. r.) pentru cine produce porumb siloz.

Vă încurajez să aveţi discuţii cu toate asociaţiile, să ajungeţi la o abordare comună pentru acest sector, iar la nivel de MADR veţi avea tot sprijinul pentru fermierii din zootehnie”, a afirmat Barbu în cadrul întâlnirii, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Citeşte şi: România a depășit oficial borna de 1.000 de kilometri de drum de mare viteză, odată cu inaugurarea tronsonului Nușfalău – Suplacu de Barcău din Autostrada Transilvania

Florin Barbu a declarat miercuri că a şi identificat resursele financiare pentru a mări subvenţia.

„Am identificat cum pot să ajut fermierii care au vacă de lapte. Am găsit o soluție prin care, dacă produc siloz pentru vaca de lapte, pe un hectar cu încărcătură de trei animale, înainte aveau o subvenție de 200 de euro pe hectar. Cine face siloz și îmi arată că are vegetal cu zootehnic integrat și îmi arată încărcătura de trei vaci pe hectar mai primește în plus, prin plată directă, 260 de euro pe hectar. Asta înseamnă că ei vor beneficia de o subvenție de 460 de euro pe hectar.

Asta trebuie să facem: să integrăm vegetalul în zootehnie! Iar bani sunt, dar nu mai trebuie aruncați prin tot felul de eco-scheme, că avem fluturi care sunt pe pășuni, că dăm subvenții pe pășuni acolo unde nu există încărcătură de animal. Eu am făcut o economie de 100 de milioane de euro și am decis ca, de la anul, celor care au zootehnie și au încărcătură vegetal cu animale să le dau 260 de euro pe hectar în plus, subvenție”, a anunțat ministrul Barbu miercuri, într-o emisiune online pe DC News.

Citeşte şi: Tot mai mulți români vor să devină antreprenori. Interesul pentru cursuri de francizare a crescut cu 50% în ultimul an

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare la centrale
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare ...
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. Apoi anunțăm propunerea de premier”
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. ...
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție de câte ore ai într-o lună”
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție ...
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai găseşti doar bieţi pensionari, tineret nu mai vezi”
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai ...
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. „Drumul morții”, pe care se petrec cele mai multe accidente, va fi înlocuit
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. ...
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de validare, iar deputaţii vor depune jurământul
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de ...
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci
Ce poți face dacă bagajul tău a fost deteriorat sau pierdut în timpul călătoriei cu avionul. Ce drepturi au pasagerii
Ce poți face dacă bagajul tău a fost deteriorat sau pierdut în timpul călătoriei cu avionul. Ce ...
Artificiile de Revelion, un adevărat pericol pentru animale. Cum să le protejăm de zgomotele puternice
Artificiile de Revelion, un adevărat pericol pentru animale. Cum să le protejăm de zgomotele puternice
Orașul în care toți locuitorii stau în același bloc și nu sunt nevoiți să iasă din casă cu lunile
Orașul în care toți locuitorii stau în același bloc și nu sunt nevoiți să iasă din casă cu lunile
Filmul de pe Netflix care i-a cucerit pe români. Abia a fost lansat și a intrat în top
Filmul de pe Netflix care i-a cucerit pe români. Abia a fost lansat și a intrat în top
Angajații uzinei Dacia primesc noi majorări de salarii și primă anuală de câteva sute de euro
Angajații uzinei Dacia primesc noi majorări de salarii și primă anuală de câteva sute de euro
Rețeta de post pregătită de Anca Țurcașiu. E potrivită inclusiv pentru masa de Crăciun sau Revelion
Rețeta de post pregătită de Anca Țurcașiu. E potrivită inclusiv pentru masa de Crăciun sau Revelion