Noi scumpiri în România. Începând cu data de 1 ianuarie 2025, se are în vedere introducerea unui calendar de creștere graduală a nivelului accizelor, pentru perioada 2025-2026, la următoarele categorii de băuturi: bere, vinuri, băuturi fermentate, produse intermediare și alcool etilic. Totodată, este vizată exceptarea de la prevederile privind actualizarea cu creșterea prețurilor de consum a nivelului accizelor pentru aceste produse, scrie Agerpres.
În același timp, se menționează actualizarea nivelului accizelor cu creșterea prețurilor de consum, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025, inclusiv, conform regulii generale prevăzută de Codul fiscal, pentru următoarele produse energetice: benzină cu plumb, benzină fără plumb, motorină, păcură, gaz petrolier lichefiat, gaz natural, petrol lampant (kerosen), cărbune și cocs și electricitate.
Citeşte şi: Oraşul din România în care preţul gigacaloriei creşte cu până la 130 la sută în plină iarnă
Proiectul de buget include și majorarea, începând cu 1 aprilie 2025, a nivelului de acciză pentru produsele din tutun prelucrat, respectiv țigarete, țigări și țigări de foi, tutun fin tăiat, destinat rulării în țigarete și alte tutunuri de fumat.
Tot de la aceeași dată, ar urma să crească nivelul accizelor pentru produsele supuse accizelor nearmonizate, respectiv lichid cu sau fără nicotină, produse care conțin tutun, destinate inhalării fără ardere, produse destinate inhalării fără ardere, care conțin înlocuitori de tutun, cu sau fără nicotină și pentru produsele cu nicotină, care nu conțin tutun, destinate consumului pe cale orală.
De asemenea, din 1 ianuarie 2026, este prevăzută majorarea nivelului accizelor pentru bere, vinuri, băuturi fermentate, produse intermediare și alcool etilic și, totodată, exceptarea de la prevederile privind actualizarea cu creșterea prețurilor de consum a nivelului accizelor pentru aceste produs.
De la 1 aprilie 2026 va crește atât nivelul accizelor pentru produsele din categoria tutun prelucrat, respectiv țigarete, țigări și țigări de foi, tutun fin tăiat, destinat rulării în țigarete și alte tutunuri de fumat, cât și pentru produsele supuse accizelor nearmonizate, respectiv: lichid cu sau fără nicotină, produse care conțin tutun, destinate inhalării fără ardere, produse destinate inhalării fără ardere, care conțin înlocuitori de tutun, cu sau fără nicotină și pentru produsele cu nicotină, care nu conțin tutun, destinate consumului pe cale orală.
Ministerul Finanțelor a publicat, joi, proiectul de buget pentru acest an, construit pe o creștere economică de 2,5%, ceea ce duce valoarea Produsului Intern Brut la 1.912 miliarde de lei prețuri curente.