- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Pavăl Holding, o altă achiziţie de aproape 100 de milioane. Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia „fraţilor Dedeman”

06 Jun, 15:30 • Dobran Viorel
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Cemacon, parte a Grupului Pavăl Holding, intenţionează să preia compania Euro Cărămida, potrivit unui comunicat de presă.
Pavăl Holding, o altă achiziţie de aproape 100 de milioane. Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia fraţilor Dedeman

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Euro Cărămida de către Cemacon, parte a grupului Pavăl Holding. Euro Cărămida SA este un business de 72,9 milioane de lei în 2021 și un profit de 18,1 milioane de lei deținut de mai multe entități juridice și persoane fizice cu cetățenie italiană.

Potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă, atât Cemacon, cât şi Euro Cărămida, sunt, în principal, producători de blocuri ceramice, scrie Agerpres.

În urma analizei efectuate, Consiliul Concurenţei a constatat că operaţiunea nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia şi nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial, se precizează în comunicat.

Dedeman se menține la înălțime! Frații Pavăl au atins afaceri de 11 miliarde lei

Pavăl Holding

Cele două companii sunt, în principal, producători de blocuri ceramice. În urma analizei efectuate, Consiliul Concurenţei a constatat că operaţiunea nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia şi nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Cemacon, parte din Pavăl Holding, profit de 12 ,7 milioane de lei

Producătorul de materiale de construcții Cemacon, controlat de frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, a înregistrat în primul trimestru al anului 2023 o cifră de afaceri de 47,22 milioane lei și un rezultat net de 12,78 milioane lei menținând rata profitabilității peste 27%, potrivit unui raport publicat la Bursa de Valori București (BVB).

Compania spune că toate aceste rezultate au venit într-un context economic destul de dificil de anticipat, cu multe modificări în zona de resurse energetice, creșterea dobânzilor și o inflație generalizată.

Frații Pavăl își măresc afacerile. Proprietarii Dedeman extind un centru logistic construit pe un teren cumpărat de la Prigoană

„Liniile de productie au operat la capacitate, neexistând întreruperi majore ale fluxului de producție, ceea ce a permis obținerea unor sinergii operaționale semnificative, cu impact direct in costul de producție și în profitabilitatea companiei”, potrivit datelor de la BVB.

Activele nete ale companiei înregistrau o creștere de 5% în primul trimestru din 2023, față de finalul anului 2022 cumulând 386 milioane lei.

Pavăl Holding, investiţii şi în Italia

Pavăl Holding, care deţine lanţul de magazine Dedeman, cel mai mare retailer românesc de bricolaj, a preluat tot portofoliul de clădiri de birouri deţinut de CA Immo, şapte clădiri, devenind astfel al doilea cel mai mare proprietar de clădiri de birouri din România.
”Compania globală de consultanţă CBRE a consiliat CA Immo în procesul de vânzare a portofoliului său de clădiri de birouri din România, compus din şapte proprietăţi de clasă A, situate în Bucureşti, către Pavăl Holding, care a preluat şi echipa de management”, anunţă CBRE.

Grupul deţinut de fraţii Pavăl a devenit astfel cel de-al doilea cel mai mare proprietar de clădiri de birouri de pe piaţa locală, după Globalworth.
„Suntem foarte bucuroşi să vedem că interesul investitorilor români pentru segmentul de birouri este pe un trend de creştere rapidă. Suntem mândri că am lucrat la peste 50% din cele mai importante tranzacţii de investment din acest an. Echipa noastră de investment este acum coerentă, experimentată şi şi-a extins capacităţile.” a declarat Mihai Pătrulescu, head of investment properties, CBRE România.

CBRE a fost singurul agent implicat în această tranzacţie şi a acţionat în calitate de consultant financiar şi imobiliar exclusiv al CA Immo.

Această tranzacţie face parte din numărul record de tranzacţii al CBRE România pentru 2022, aflate în diverse stadii de negociere, cu o valoare de peste 1 miliard de euro şi active din toate segmentele imobiliare comerciale. În ciuda numeroaselor provocări cu care se confruntă industria imobiliară locală, piaţa românească rămâne foarte solidă, iar interesul investitorilor internaţionali, regionali şi locali se menţine la un nivel constant, potrivit CBRE.

„Aceasta este ce mai mare tranzacţie imobiliară realizată vreodată în România, fiind şi cea mai mare investiţie realizată de o companie 100% românească. Portofoliul CA Immo, pe care l-am reprezentat cu servicii complete, este unul extrem de solid, creat şi perfecţionat în peste 20 de ani. Portofoliul are un mix impecabil de chiriaşi internaţionali şi naţionali, clădiri cu o locaţie strategică şi o rată de retenţie excepţională. Este mai mult decât o tranzacţie record, este un moment definitoriu în istoria pieţei imobiliare din România”, a adăugat Laura Dumea-Bencze, director investment properties, CBRE România.

Portofoliul din România al CA Immo este compus din şapte clădiri de birouri care beneficiază de o rată de ocupare excelentă, toate situate în zone principale ale Bucureştiului, cu o suprafaţă totală închiriabilă (GLA) de aproximativ 165.000 mp:

Bucharest Business Park (26.700 mp)

Campus 6.1 (22.700 mp)

Europe House (16.400 mp)

Opera Center I (11.900 mp)

Opera Center II (3.500 mp)

Orhideea Towers (37.000 mp)

Riverplace (47.000 mp).

CA Immo, listat la bursa din Austria, este unul dintre cei mai mari proprietari imobiliari de pe piaţa locală şi a vândut întregul portofoliu de active imobiliare din România ca parte a procesului continuu de rotaţie a capitalului.

În primele nouă luni ale anului 2022, pe piaţa de investiţii din România au fost încheiate tranzacţii cu un volum total de 650 milioane euro, cu 16% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2021, potrivit celor mai recente date de la CBRE Research.

Se estimează că până la sfârşitul anului 2022, volumul total al tranzacţiilor va ajunge la 1,2 miliarde euro, cu aproximativ 30% mai mult decât anul trecut.

Urmărește Daily Business pe Google News