- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Prețul carburanților la 11 august. Benzina sare pragul de 7 lei pe litru

11 Aug, 11:10 • Andrei Alina
Petrom, liderul pieței carburanților, a crescut din nou prețurile și la benzina și la motorina vândută în stațiile proprii. Astfel, benzina trece de pragul de 7 lei pe litru.
Prețul carburanților la 11 august. Benzina sare pragul de 7 lei pe litru

Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București afișează pe data de 11 august 2023 un preț de 7,02 lei/litru la benzina standard, în timp ce prețul motorinei standard este de 7,21 lei/litrul.

Față de ziua anterioară, prețul a crescut semnificativ, cu nouă bani pe litru, și la benzină și la motorină.  Precedenta scumpire a avut loc chiar ieri, și a fost una destul de ușoară – trei bani pe litru, doar la motorină.

Citește și: Guvernul Ciolacu aduce modificări privind preschimbarea permiselor de conducere. Școala de șoferi ar putea să nu mai fie obligatorie

Este a zecea majorare de preț consecutivă din ultimele două săptămâni și jumătate de când prețuile au început să crească iarăși, după ce vreme de o lună de zile au stagnat. Cumulat, față de jumătatea lunii iulie, motorina este mai scumpă cu 54 de bani pe litru, iar benzina cu 33 de bani pe litru. Motorina este acum cu 19 bani pe litru mai scumpă decât benzina, potrivit analizei Economica.net.

La momentul redactării acestei știri, cotația țițeiului Brent, de referință pentru piața europeană era de 86,3 dolari pe baril, în timp ce benchmark-ul american WTI se tranzacționa la 82,3 dolari, niveluri în ușoară scădere față de zilele anterioare, când prețul depășișe nivelul de 87 de dolari, ajungând la maximumul anului.

Citește și: Decizia care vizează toți șoferii. Noi reguli pentru înmatricularea mașinilor

Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, cu o rețea de 555 de stații de distribuție, dintre care 393 Petrom și 162 OMV.

Urmărește Daily Business pe Google News