Romanian
 - 
ro
Știri interne

Preţurile cresc vertiginos, salariile scad. Cât au pierdut românii din bugetul lunar

12 Oct, 13:52 • Cornel Ghimeșan
Salariile au scăzut în ultima lună a verii. Venitul mediu net din august a fost de 3.933 lei, în scădere cu 42 lei față de iulie 2022, a transmis miercuri INS. De asemenea, puterea de cumpărare a scăzut în august, se mai arată în comunicatul Statisticii.
Preţurile cresc vertiginos, salariile scad. Cât au pierdut românii din bugetul lunar

Salariile au suferit o regresie în luna august, potrivit datelor oficiale ale INS. Astfel, venitul mediu net pe economie s-a situat în august la 3.933 de lei, în scădere cu 42 de lei, respectiv 1,1%, raportat la luna precedentă, sumele cele mai mari menţinându-se în activităţile de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) – 9.395 lei, iar cele mai mici fiind în domeniul fabricării articolelor de îmbrăcăminte – 2.214 lei, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Şi în sectorul bugetar s-au înregistrat în luna august uşoare scăderi ale salariilor nete comparativ cu iulie în administraţia publică (-1,1%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (-0,2%). În învăţământ, câştigului salarial mediu net a crescut uşor comparativ cu luna precedentă (+0,6%).

În luna august 2022, salariiile medii brute pe economie au fost de 6.348 de lei, cu 57 de lei (-0,9%) mai mic decât în luna iulie 2022. „În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluţia câştigului salarial real depinde, atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei”, precizează INS.

Comparativ cu luna august din 2021, câştigul salarial mediu net în august 2022 a crescut cu 12,8%. În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real a fost 97,8% în august 2022 faţă de august 2021. Indicele câştigului salarial real a fost 98,3% în luna august 2022 faţă de luna iulie 2022, iar faţă de luna octombrie 1990 acesta a fost 218,1%, cu 3,5 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna iulie 2022.

Indicele ROBOR la 3 luni crește și astăzi! Românii cu credite ajung în pragul disperării!
În luna august 2022, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna iulie 2022, ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

Unde şi cu cât su scăzut mai mult salariile. Cele mai semnificative scăderi salariale s-au înregistrat după cum urmează:

• cu 15,6% ȋn extracţia cărbunelui superior şi inferior;

• între 4,0% și 8,5% ȋn tăbăcirea şi finisarea pieilor, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, intermedieri financiare, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ ;

• între 2,0% și 4,0% ȋn alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea băuturilor, captarea, tratarea şi distribuţia apei, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, alte activităţi extractive, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor.

Unde şi cu cât au crescut cel mai mult salariile:

• cu 11,8% ȋn telecomunicaţii;

• între 2,0% și 6,0% ȋn fabricarea produselor din tutun, activităţi de servicii anexe extracţiei, industria metalurgică, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, transporturi pe apă, fabricarea de mobilă;

• între 1,0% și 1,5% ȋn hoteluri şi restaurante, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, transporturi aeriene, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, tranzacţii imobiliare, industria alimentară, activităţi de poștă şi de curier.

Cum a evoluat PIB în trimestrul II, indicator important privind salariile

Loading...

Gazele se află în continuare în topul celor mai mari scumpiri înregistrate în ultimul an, cu o creştere a tarifelor de 70,64% în septembrie 2022 faţă de septembrie 2021, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În topul mărfurilor nealimentare care au consemnat cele mai mari creşteri de preţ în perioada analizată s-au aflat şi combustibilii, cu un avans al preţurilor de 28,85%, tarifele energiei electrice, cu 24,98% şi cele ale energiei termice, cu un plus de 22,98%.

Prețul locuințelor ar putea să scadă cu 10-25%! FMI: ”Multe economii se pot confrunta cu riscuri legate de piaţa locuinţelor”

Potrivit datelor INS, alimentele care s-au scumpit cel mai mult în intervalul de referinţă au fost zahărul, cu creşteri de 49,99%, uleiul comestibil (+ 46,98%) şi cartofii, cu o majorare de preţ de 42,83%

În sectorul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit transportul aerian, cu 34,17%, apă, canal salubritate – 22,05% şi transportul CFR – 20,92%. Serviciile de telefonie s-au ieftinit cu 1,16%, aceasta fiind şi sigura ieftinire înregistrată în luna septembrie din acest an faţă de septembrie 2021.

Salariile scad, impozitele cresc:

De la lună la lună, în septembrie faţă de august, cele mai importante creşteri ale preţurilor au fost consemnate la zahăr – 15,33%, cartofi – 9,98%, energie electrică – 7,40%, citrice şi alte fructe meridionale – 6,20%, unt – 4,15% şi brânza telemea – 4,10%.

Luna trecută, singurele produse alimentare care s-au ieftinit au fost fructele proaspete, preţul înregistrând un recul de 4,34%.

De asemenea, datele INS arată că tarifele la transportul aerian au fost mai mici cu 1,52%, alte servicii cu 0,81% şi combustibili cu 0,40%.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,88% în luna septembrie a acestui an, de la 15,32% în august, în condiţiile în care preţurile mărfurilor alimentare crescut cu 19,12%, cele ale mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 16,61%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8%, conform datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Citeşte şi

Panourile fotovoltaice te scapă de factura la curent. Cât te costă montarea lor

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
George Simion rupe tăcerea. Planul în care este implicat Călin Georgescu poate schimba soarta alegerilor?
George Simion rupe tăcerea. Planul în care este implicat Călin Georgescu poate schimba soarta alegerilor?
Gigi Becali îl desfiinţează pe George Simion. „Postul ăsta de deputat m-a costat aproape 700.000 de euro”
Gigi Becali îl desfiinţează pe George Simion. „Postul ăsta de deputat m-a costat aproape 700.000 ...
Val uriaș de concedieri la Audi. 7.500 de angajați vor rămâne fără locuri de muncă
Val uriaș de concedieri la Audi. 7.500 de angajați vor rămâne fără locuri de muncă
Ce a făcut Donald Trump la nunta lui Ilie Năstase din 1984. Ion Ţiriac l-a dat de gol: „A stat de la 9 seara până la 6 dimineaţa”
Ce a făcut Donald Trump la nunta lui Ilie Năstase din 1984. Ion Ţiriac l-a dat de gol: „A stat ...
Moment de groază pentru un cățel blocat pe stânci în timp de furtună. Pompierii au acționat de urgență
Moment de groază pentru un cățel blocat pe stânci în timp de furtună. Pompierii au acționat de ...
Declarații despre dosarul tezaurului dacic furat. Cum s-au dat de gol suspecții
Declarații despre dosarul tezaurului dacic furat. Cum s-au dat de gol suspecții
Hackerii au furat datele Orange România. Gruparea Babuk cere răscumpărare şi ameninţă că va publica 1 TB de date confidenţiale ale clienţilor
Hackerii au furat datele Orange România. Gruparea Babuk cere răscumpărare şi ameninţă că va publica ...
Paște 2025. Câte zile libere vor avea angajații și când începe vacanța elevilor
Paște 2025. Câte zile libere vor avea angajații și când începe vacanța elevilor
Cea mai delicioasă rețetă de post care te va cuceri de la prima mușcătură!
Cea mai delicioasă rețetă de post care te va cuceri de la prima mușcătură!
Se schimbă legea! Veşti excelente pentru românii care vor să-şi cumpere un apartament
Se schimbă legea! Veşti excelente pentru românii care vor să-şi cumpere un apartament
Războiul Simion-Gavrilă. Cine se retrage din cursa prezidențială
Războiul Simion-Gavrilă. Cine se retrage din cursa prezidențială
Ce este şi ce practici periculoase sunt promovate prin sleepmaxxing. Cel mai nou trend de pe reţelele sociale în 2025
Ce este şi ce practici periculoase sunt promovate prin sleepmaxxing. Cel mai nou trend de pe reţelele ...
Tragedie în lumea muzicii! A murit subit cea mai iubită cântăreață la doar 55 de ani. Fanii sunt în stare de șoc!
Tragedie în lumea muzicii! A murit subit cea mai iubită cântăreață la doar 55 de ani. Fanii sunt ...
Cod Rutier 2025 Greşelile din trafic pentru care se suspendă permisul de conducere. Şoferii vor fi notificaţi în 15 zile
Cod Rutier 2025 Greşelile din trafic pentru care se suspendă permisul de conducere. Şoferii vor fi ...
Scandal uriaș la Bruxelles! Huawei, acuzată de practici ilegale de lobby în Parlamentul European!
Scandal uriaș la Bruxelles! Huawei, acuzată de practici ilegale de lobby în Parlamentul European!
Horoscop marţi 18 martie 2025. O zodie trebuie să facă o alegere decisivă. Nu lua decizii pripite!
Horoscop marţi 18 martie 2025. O zodie trebuie să facă o alegere decisivă. Nu lua decizii pripite!
Avertismentul lui Kelemen Hunor către coaliţia de guvernare. „Altfel, nu va mai fi funcţională până în toamnă”
Avertismentul lui Kelemen Hunor către coaliţia de guvernare. „Altfel, nu va mai fi funcţională ...
Kelemen Hunor pune la îndoială independența lui Nicușor Dan: „Nu este așa!”
Kelemen Hunor pune la îndoială independența lui Nicușor Dan: „Nu este așa!”