Previziunile specialistului legate de economia românească: „2024 se anunţă decisiv: cel mai probabil, vom vedea impactul real al tendinţelor macroeconomice din ultimii doi ani”

„Care au fost evoluțiile pe piața muncii în anul 2023, în contextul inflației mari, ce sectoare economice au prosperat și la ce să ne așteptăm pentru 2024? Ce putem spune despre evoluția salariilor dacă ne raportăm la coșul minim de consum? Ce semnale au dat grevele profesorilor și care va fi impactul intrării în vigoare a noii legi a dialogului social, favorabilă lucrătorilor și negocierilor colective, în contextul noii directive UE privind salariul minim?” sunt principalele întrebări de la care porneşte analiza doctorului Ştefan Guga, publicată pe Friedrich Ebert Stiftung.

„Pentru toate dimensiunile majore ale relațiilor de muncă (ocupare și șomaj, salarizare, negocieri colective și dialog social), anul 2023 a fost unul neobișnuit de complex. A fost anul în care efectele pandemiei – cel puțin cele directe și imediat vizibile – s-au disipat total. A fost și anul în care inflația și, mai general vorbind, turbulențele macroeconomice au avut un cuvânt mai puternic și mai vizibil de spus, ceea ce fusese în mare parte doar anticipat pe parcursul lui 2022. În fine, a fost și anul în care chestiuni majore ale ultimului deceniu – îndeosebi cadrul de reglementare a dialogului social și problematica salariului minim – s-au înscris pe o traiectorie nouă, potențial benefică pentru lucrători. Din toate aceste puncte de vedere, 2024 se anunță decisiv: cel mai probabil, vom vedea impactul real al tendințelor macroeconomice din ultimii doi ani asupra pieței muncii și dinamicii salariale generale; vom vedea, de asemenea, și cum funcționează concret noua legislație a dialogului social și vom avea intervenții suplimentare pentru susținerea negocierilor colective; nu în ultimul rând, vom intra într-o nouă paradigmă a politicii salariului minim, care a devenit obiect de reglementare la nivel european.

Piața muncii în 2024

Situația din ultimii doi ani de pe piața muncii a confirmat pe deplin ideea că orice criză economică e diferită de celelalte. Combinația de inflație persistentă și foarte ridicată, pe de o parte, și o creștere a ocupării și o „lipsă” pregnantă a forței de muncă, pe de alta, e una în multe privințe fără precedent. De fapt, dacă privim strict din perspectiva pieței muncii românești și europene, nu am avut și nu avem în continuare nicio criză. În septembrie 2023 (ultimele date disponibile la data redactării acestui eseu), numărul salariaților era în România cu 1,2% mai mare față de anul anterior și cu 3% peste septembrie 2019 (n.a: Toate datele din acest eseu provin de la Institutul Național de Statistică). Strict cantitativ, așadar, suntem într-o situație mai bună decât acum un an și am depășit și orice sincopă indusă de pandemie – față de septembrie 2021, numărul salariaților era cu 4,4% mai mare în septembrie 2023.

Există totuși suficiente indicii că situația nu este chiar atât de bună. Rata șomajului în trimestrul II al lui 2023 era de 5,4%, ușor superioară nivelului din aceeași perioadă a anului precedent (5,3%) și clar peste ce se înregistra în 2019 (3,8%). Rata ocupării (ponderea populației ocupate în total populație în vârstă de muncă) a scăzut la 48,6% în trimestrul II din 2023 de la 49,4% în 2022, respectiv 53,7% în 2019. Tendința ultimilor ani este, deci, ca din ce în ce mai mulți oameni să nu mai fie activi pe piața muncii, spre deosebire de perioada imediat anterioară pandemiei. Rata scăzută a ocupării este o problemă structurală și istorică în România, iar faptul că se agravează este îngrijorător.

Dincolo de aceste cifre generale, anul 2023 a confirmat anumite schimbări de ordin structural în ce privește ocuparea. Industria extractivă își continuă declinul: -2% față de 2022 și aproape -9% față de 2019, în special ca urmare a contractării puternice a mineritului carbonifer, un sector în care numărul de salariați s-a redus cu nu mai puțin de 12% într-un singur an (-25% dacă ne raportăm la 2019). Nu e tocmai surprinzător din moment ce vorbim de activități în declin la nivel european, urmare a unei transformări profunde a sectorului energetic. Anumite industrii care se bazează intensiv pe forța de muncă, în care salariile cântăresc greu în structura costurilor și care de regulă plătesc salarii foarte mici, continuă să scadă; industria articolelor de îmbrăcăminte este cel mai bun exemplu în acest sens (-3,7% în 2023 față de 2022 și -28,8% față de 2019). Această evoluție e determinată într-o bună măsură de creșterile salariale și este cât se poate de firească dacă dorim să avem o economie avansată, cu un nivel de trai corespunzător. În fine, ocuparea în alte sectoare a continuat să scadă ca urmare a unor transformări tehnologice de durată (automatizare și digitalizare) – este vorba în special de sectorul bănci și asigurări, dar și de cel al telecomunicațiilor.

Citeşte şi: Economiștii de top avertizează: Tensiunile geopolitice ar putea destabiliza economia globală în 2024

În contrast cu aceste activități, alte sectoare au crescut puternic în 2023, confirmând tendințele ultimilor ani. E vorba în special de sectorul IT (+7,1% față de 2022 și nu mai puțin de +54,5% față de 2019), dar și de agricultură, fabricarea produselor din tutun, fabricarea produselor farmaceutice, construcții sau HORECA. Motivele sunt multiple: formalizarea muncii în cazul agriculturii, avansul digitalizării în cazul sectorului IT, investiții în infrastructură și cerere ridicată în cel al construcțiilor, revenire puternică post-pandemie în cazul sectorului HORECA. Totuși, 2023 a fost marcat de semnale puternic negative pentru unele dintre aceste sectoare, nu doar în România, ci la nivel european și chiar global: boomul de lungă durată din IT pare să se încheie, construcțiile sunt în declin accentuat ca urmare a turbulențelor macroeconomice, iar cererea din HORECA începe să fie vizibil afectată de creșterea prețurilor.

Încetinirea e confirmată și de dinamica locurilor de muncă vacante. Cu unele excepții – sectorul energetic, sectorul asigurări și bănci și cel al tranzacțiilor imobiliare –, rata locurilor de muncă vacante este astăzi sub nivelul din 2022 și clar sub nivelul din 2019. Scăderi semnificative ale cererii de forță de muncă sunt înregistrate în servicii în general, dar și în sectorul public și în transporturi. Pentru companii, oprirea angajărilor este una dintre primele măsuri de gestionare a stagnării sau scăderii activității. Ne putem aștepta, de asemenea, la renunțarea la lucrătorii cu contracte de muncă „atipice” (pe durată determinată, cu normă parțială, prin agent de muncă temporară), chiar dacă acest lucru nu se reflectă în cifrele de ansamblu.

Ținând cont de aceste tendințe, un declin mai accentuat al pieței muncii nu este deloc imposibil pentru 2024. E clar însă că situația ciudată din 2022 și prima parte a lui 2023, când am avut și inflație foarte ridicată și creștere puternică pe piața muncii, nu putea fi de lungă durată. Pentru 2024, Comisia Europeană prognozează o stagnare a ocupării în România, în timp ce Comisia Națională de Prognoză este, ca de obicei, mai optimistă, estimând o creștere de 1,6% a numărului de salariați. Ținând cont de problemele din ce în ce mai acute cu care se confruntă tocmai sectoarele care au crescut în ultimii ani, motivele de optimism sunt destul de puține.

Salarizare

Presiunea inflației asupra salariilor s-a menținut la niveluri foarte ridicate pe parcursul lui 2023, chiar dacă dezbaterea publică pe acest subiect practic s-a încheiat în 2022. Între timp, inflația a scăzut până la sub 9% în septembrie 2023, față de un vârf de peste 15% în toamna lui 2022. Și salariile par să-și fi revenit într-o bună măsură. Conform Institutului Național de Statistică, câștigul salarial mediu era cu 14,7% mai mare în septembrie 2023 față de septembrie 2022, creșterea salarială depășind în mod semnificativ inflația și chiar recuperând orice pierdere acumulată pe parcursul lui 2022. Per ansamblu, câștigul salarial mediu a crescut cu 49% între septembrie 2019 și septembrie 2023, în timp ce inflația cumulată pentru aceeași perioadă a fost de 37,3%. În cazul alimentelor, vorbim de o inflație cumulată de 44%, ceea ce înseamnă că impactul a fost mult mai puternic asupra familiilor cu venituri reduse. În fine, dacă ne raportăm la coșul de consum pentru un trai minim decent, valoarea acestuia a crescut cu 43,5% între 2019 și 2023, ceea ce presupune că salariul mediu a înregistrat doar un progres minor în toată această perioadă – din acest punct de vedere, 2023 a fost chiar un an de regres (valoarea coșului a crescut cu 15,2%, adică peste creșterea salariului mediu).

Comisia Națională de Prognoză estimează că salariile vor continua să crească rapid și în 2024 (peste 9% în medie), o creștere semnificativ mai mare decât a inflației (4,6% la sfârșitul anului). Încă o dată, asemenea prognoze sunt destul de optimiste. Pe de o parte, dinamica pieței muncii devine din ce în ce mai nefavorabilă unor creșteri salariale semnificative, iar angajatorii vor fi în orice caz din ce în ce mai reticenți să crească salariile în al patrulea an cu inflație considerabilă. Pe de altă parte, creșterile salariului minim și evoluțiile salariale din sectorul bugetar ar putea împinge în sus dinamica salarială generală.

În ce privește salariile din sectorul public, o nouă lege a salarizării din sectorul bugetar este în curs de elaborare. Această lege va fi extrem de importantă pentru dinamica salarială de ansamblu în următorii ani, la fel cum s-a întâmplat cu legea anterioară, care a inclus creșteri salariale semnificative, reducând (chiar dacă doar parțial) lipsa forței de muncă în anumite sectoare-cheie (în special în sistemul public de sănătate) și impulsionând creșterile salariale în ansamblul pieței muncii. Contextul nu e tocmai unul favorabil, dacă ținem cont de întreaga dezbatere despre gestionarea deficitului bugetar. Cel mai probabil, noua lege va aduce anumite creșteri salariale, însă greu de crezut că ele vor fi de dimensiunea celor din 2018.

Chestiunea salariului minim este cel puțin la fel de importantă. În ultimul deceniu, salariul minim a crescut constant, de cele mai multe ori ca urmare a unor decizii unilaterale ale guvernului, iar logica din spatele creșterilor nu a fost întotdeauna transparentă – nu vorbim de necesitatea în sine a creșterilor salariale, ci mai degrabă de dimensiunea lor. În 2022, creșterea salariului minim a țintit în mod explicit menținerea puterii de cumpărare (deci o creștere egală cu inflația). În 2023, am avut din nou o creștere importantă în luna octombrie (de la 3.000 la 3.300 de lei brut), la sfârșitul anului fiind programate consultări cu sindicatele și patronatele pentru o nouă creștere în 2024 (cifra vehiculată public până acum a fost de 3.750 de lei brut).

Începând cu 2023, avem o schimbare majoră de politică cu privire la salariile minime din Uniunea Europeană. În octombrie 2022, a fost adoptată Directiva Europeană privind salariile minime adecvate, directivă care va trebui transpusă în legislația națională până la sfârșitul lui 2024. Aceasta impune stabilirea salariului minim în fiecare stat membru la cel puțin 60% din salariul median sau 50% din salariul mediu – pentru România, al doilea prag este cel relevant. Creșterea salariului minim până la 50% din salariul mediu ar însemna ca acesta să ajungă undeva la 3.700-3.800 de lei brut la sfârșitul lui 2023, propunerea de 3.750 de lei venind de fapt în întâmpinarea transpunerii Directivei. Vedem deja, așadar, o schimbare a politicii salariului minim, care devine astfel mai previzibilă și mai racordată la dinamica salarială generală, evitându-se astfel situațiile de după 2017 când salariul minim a crescut mai lent decât salariul mediu. Totodată, Legea 174/2020, care prevede luarea în calcul a valorii coșului de consum pentru un trai minim decent la stabilirea salariului minim, este în continuare ignorată de guvernanți.

Negocieri colective și dialog social

Fără discuție, evenimentul cel mai vizibil al anului 2023 în domeniul relațiilor colective de muncă a fost greva profesorilor din învățământul preuniversitar din mai-iunie. Această grevă a fost o noutate absolută în ultimii zece ani, nu doar din perspectiva duratei lungi (trei săptămâni) sau a capacității profesorilor de a se organiza în mod eficient (norma până atunci erau protestele în stradă, fără blocarea activității și deci fără vreo miză reală), ci și din cea a susținerii greviștilor de către populație și o mare parte a spațiului public. În ciuda opoziției și indiferenței autorităților și partidelor politice, greva a avut parte de o acoperire mult mai echilibrată în presă și, mai general, în spațiul public, în comparație cu evenimentele similare de după 2008, fapt care a contribuit cu siguranță la deznodământul relativ pozitiv. Relativ pentru că, deși greviștii au obținut creșteri importante de venituri, greva nu a dus și la un angajament al guvernului de a remedia problema majoră a subfinanțării cronice a sistemului public de educație. În orice caz, această grevă a demonstrat cât se poate de clar că lucrătorii se pot organiza în mod eficient chiar și într-un context deosebit de potrivnic. Rămâne de văzut în ce măsură ea va servi drept exemplu altor lucrători.

Oricât de importantă ar fi fost greva profesorilor, evenimentul din 2023 cu cel mai mare impact asupra relațiilor colective de muncă a fost intrarea în vigoare a noii legi a dialogului social, lucru așteptat de mai bine de un deceniu. Adoptarea noii legi până la finele lui 2022 era prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență, textul de lege fiind însă în dezbatere la Parlament de mai mulți ani. Per ansamblu, noua lege ar fi trebuit să remedieze problemele uriașe ale legislației intrate în vigoare în 2011. Schimbările sunt numeroase și nu pot fi prezentate în întregime în eseul de față. Cele mai semnificative vizează facilitarea negocierilor sectoriale, reintroducerea posibilității înregistrării unui contract colectiv la nivel național, restrângerea rolului reprezentanților salariaților și lărgirea atribuțiilor sindicatelor (în special a celor nereprezentative), dar și condiții mai ușoare de organizare a grevelor.

În stadiul actual, pot fi făcute două comentarii despre noua legislație a dialogului social. În primul rând, chiar dacă schimbarea este în mod cert favorabilă lucrătorilor și sindicatelor și chiar dacă ea era așteptată de foarte mult timp, efectele pozitive vor apărea doar pe termen mai lung. Organizațiile sindicale, dar și cele patronale, vor avea nevoie de o perioadă de adaptare la noul cadru legislativ, inerția ultimului deceniu și jumătate (absența negocierilor sectoriale și naționale, dispariția grevelor, șubrezirea organizațională) fiind imensă.

În al doilea rând, schimbării legislative i se vor adăuga în 2024 măsuri suplimentare de impulsionare a negocierilor colective, ca urmare a transpunerii Directivei privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. Pe scurt, Directiva prevede că statele membre în care gradul de acoperire a negocierilor colective este de sub 80% trebuie să ia măsuri pentru promovarea negocierilor colective și creșterea gradului de acoperire. În acest sens, Guvernul României a prevăzut deja modificări ale legislației muncii (atât Codul Muncii, cât și Legea Dialogului Social), precum și adoptarea unui „plan de acțiune”, conform prevederilor Directivei. Toate acestea ar trebui finalizate până în noiembrie 2024.”, scrie Ştefan Guga, pentru sursa citată.

Citeşte şi: Se schimbă banii mai repede la sud de Dunăre. Leva devine euro din 2025, leul românesc mai aşteaptă