- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Auto

Schimbări majore de la 1 mai în cea ce priveşte maşinile pe benzină sau motorină. Vânzarea se va face doar cu etichetă detaliată a datelor tehnice

04 Mar, 18:37 • Dobran Viorel
Piaţa auto este într-o efervescenţă continuă, fie că vorbim de motoare pe benzină, motorină sau electrice. Vânzările de maşini electrice sau hibrid s-au prăbuşit la acest început de an în toată lumea, dar trendul de restricţionare a maşinilor cu ardere continuă
Schimbări majore de la 1 mai în cea ce priveşte maşinile pe benzină sau motorină. Vânzarea se va face doar cu etichetă detaliată a datelor tehnice

De la 1 mai intră în vigoare noi reglementări pentru vehiculele pe benzină sau motorină, UE impunând standarde mai stricte. Aceste modificări îi vizează mai ales pe cei care vor dori să le pună spre vânzare.

De la 1 mai 2024, proprietarii de vehicule cu motoare cu ardere internă vor fi supuși unei noi reglementări. Aceasta va asigura cumpărătorilor acces la informații mai detaliate despre vehiculul pe care îl intenționează să achiziționeze. Iată ce implică aceste noi reglementări pentru vehiculele cu ardere și ce impact au asupra dealerilor și cumpărătorilor.

Un gigant al închirierilor auto vinde 20.000 de mașini electrice. Banii obținuți vor fi folosiți pentru a cumpăra vehicule pe benzină

Pe măsură ce finalul motoarelor cu ardere internă se apropie tot mai mult, nu este surprinzător că producătorii de automobile se ajustează la noile reglementări. În Germania, se desfășoară în prezent eforturi pentru extinderea rețelei de stații de încărcare pentru vehiculele electrice, atât în orașe, cât și pe autostrăzi.

O altă provocare majoră pentru mulți este costul unei mașini electrice, care este mult mai ridicat decât al mașinilor cu motoare cu ardere internă. Anumiți producători se concentrează în prezent și pe această problemă, având în vedere introducerea unei mașini electrice accesibile pentru toți. Unele modele vor fi disponibile pentru precomandă în viitorul apropiat.

Bonuri pentru benzină şi motorină! Ce români pot beneficia de acest ajutor de la stat

Cu toate acestea, se aduc și modificări semnificative vehiculelor cu motoare cu ardere internă. Începând cu 1 mai, va fi implementat un nou regulament care se aplică tuturor viitorilor proprietari ai acestui tip de autovehicule. Retailerii vor fi acum obligați să afișeze o etichetă cu informații despre consumul de combustibil și emisii pentru vehiculele noi. Această etichetă trebuie să fie atașată direct vehiculului expus în showroom-ul auto sau să fie inclusă în descrierea vehiculului în cazul achiziționării online.

Etichete pentru fiecare autoturism, indiferent dacă este pe benzină sau motorină

Pe baza codurilor de culoare, cumpărătorul va putea să identifice nivelul de emisii de CO2 al vehiculului în comparație cu alte autovehicule. Etichetele vor fi disponibile și pentru vehiculele electrice și hibride. Consumatorul va găsi informații despre consumul de energie electrică și autonomie. De asemenea, eticheta va oferi detalii despre costurile anuale de energie în cazul în care cumpărătorul parcurge 15.000 de kilometri pe an, precum și suma taxei de drum pentru noul vehicul. Potivit publicației Echo24.de, toate aceste informații sunt concepute pentru a ajuta consumatorii să opteze pentru vehicule ecologice.

Românii nu vor mai avea dreptul să-și repare mașinile mai vechi de 15 ani. Propunerea controversată vine din partea Uniunii Europene. 

Astfel că, vehiculele reziduale, adică mașinile mai vechi de 15 ani, cu motor cu ardere internă, nu vor mai putea fi reparate, ci trimise direct la casat dacă se vor defecta.

Reprezentanții UE urmăresc în acest fel tranziția verde și reducerea poluării. Propunerile sunt încă analizate în grupurile de lucru din cadrul Consiliului Uniunii Europene, iar decizia nu a fost însă luată.

Schimbări majore de la 1 mai în cea ce priveşte maşinile pe benzină sau motorină

Rabla Clasic 2024. Buget redus cu 200 milioane de lei. Ministrul Mediul anunţă cine poate încasa vouchere de 7.000 de lei

Rabla Clasic 2024. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, explică scăderea cu peste 200 de milioane de lei a bugetului programului Rabla Clasic 2024 prin faptul că autorităţile şi-au propus creşterea numărului de maşini electrice pe şosele, pentru că marile oraşe au nevoie de aer curat. În ceea ce priveşte momentul la care cele două programe Rabla – Clasic şi Plus – vor începe în acest an, ministrul afirmă că ”în niciun caz” autorităţile nu îşi propun ca acesta să fie în vară, ci mai devreme.

Ministrul Mediului vorbește despre scăderea voucherelor Rabla Plus. „Eu cred că 5.000 de euro nu sunt bani puţini”

Mircea Fechet a explicat, marţi seară, care sunt motivele pentru care bugetul programului Rabla Clasic a scăzut de la 560 de milioane de lei în anul 2023 la 300 de milioane de lei în anul 2024.

Rabla Clasic 2024. Mircea Fechet: „Avem nevoie de aer curat”

”Pentru că ne propunem ca în fiecare an să luăm o parte din banii de la Rabla Clasic şi să-i mutăm la Rabla Plus. Cu alte cuvinte, finanţăm mai puţine maşini cu combustie internă, diesel sau benzină, şi mai multe maşini electrice, mai prietenoase cu mediul, ţinând cont că avem nevoie şi de aer curat în marile oraşe şi nu doar de maşini noi pe stradă”, a declarat Mircea Fechet, la Euronews România.

În ceea ce priveşte momentul începerii programului Rabla, ministrul a explicat că acest aspect ”ţine mult de aprobarea bugetului Administraţiei Fondului pentru Mediu”. El a precizat că speră ca miercuri să aibă avizat proiectul de Hotărâre de Guvern. Fechet a spus că ”în cel mai rău caz va dura o săptămână” aprobarea acestui buget.

Încep programele „Rabla Plus” și „Rabla clasic 2024”. Ce beneficii aduce noul program 

Între timp, proiectele celor două programe sunt în consultare publică. Mircea Fechet a precizat că nu poate da un termen la care vor începe cele două programe, dând asigurări că autorităţile ”nu pierd nicio zi” pentru ca acestea să fie implementate cât mai curând, mai ales având în vedere faptul că numeroşi cumpărători aşteaptă deschiderea programelor pentru a-şi achiziţiona autovehicule.

”În niciun caz nu ne propunem să ne prindă vara fără programele Rabla. În mod tradiţional, ele încep în primăvară. (…) Pot să spun că nu pierdem timpul”, a afirmat ministrul Mediului.

Mircea Fechet afirmă că limitele maxime propuse ca prime de casare pentru autoturismele vechi în draftul de ghid pus în consultare publică pentru programele Rabla pot fi modificate: La Rabla voucherul ne propunem să rămână 7.000 de lei

Mircea Fechet, explicaţii pentru Rabla Clasic 2024. Se vrea ca maşinile pe benzină sau motorină să fie înlocuite cu cele electrice

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă că limitele maxime propuse ca prime de casare pentru autoturismele vechi în draftul de ghid pus în consultare publică pentru programele Rabla pot fi modificate, în funcţie de mesajele, obiecţiile sau de propunerile venite din partea celor interesaţi.

În măsura în care vom constata că, urmare a feedback-ului din piaţă, ca urmare a tuturor obiecţiilor transmise de către importatori sau de către producători, va trebui să modificăm aceste valori, bineînţeles că vom lua decizia în consecinţă”, a afirmat ministrul Mediului, marţi seară, la Euronews România.

Rabla Clasic 2024, dezavantajată în favoarea Rabla Plus: mai mulţi bani pentru maşini electrice

Rabla Clasic 2024. Mircea Fechet a dat explicaţi legate de nivelul primelor de casare propuse prin proiectele aflate în consultare publică. ”La Rabla voucherul ne propunem să rămână 7.000 de lei, pentru două autoturisme casate vorbim despre 10.000 de lei şi pentru anumite ecobonusuri care ţin de emisii mai scăzute sau care ţin de tipul de combustibil – GPL-ul este punctat suplimentar sau tehnologia hibridă – atunci bineînţeles că, pe hârtie, cel puţin, putem să ne aşteptăm şi la sume mai mari ce urmează a fi decontate prin program”, a adăugat ministrul.

El a amintit că România şi-a propus, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ca până în anul 2026 să scoată de pe străzi 250.000 de maşini mai vechi de 15 ani.

În ceea ce priveşte propunerea de înjumătăţire a sumei acordate pentru finanţarea unui autoturism electric, ministru a spus că preferă să vadă ”partea bună”, şi anume faptul că bugetul de un miliard de euro al programului Rabla Plus va însemna un număr dublu de autoturisme electrice care vor fi cumpărate.

Am observat că sunt producători care deja au acţionat în consecinţă şi suportă o parte din această pierdere. Cu alte cuvinte, cetăţeanul nu va scoate în mod automat 5.000 de euro în plus din buzunar pentru că politica fiecărui comerciant ar putea să genereze soluţii atractive chiar şi cu un voucher de 25.500 de lei, bani care, spun eu, nu sunt puţini. Mă aştept la sfârşitul anului 2024 să putem să spunem că am epuizat acest buget record de un miliard de lei, în premieră pentru Rabla Plus”, a mai afirmat Mircea Fechet.

El a menţionat că, încă de la debutul programului Rabla Plus, a fost ridicată problema staţiilor de încărcare pentru autoturismele electrice, precizând că, dacă în prezent în România există ”o reţea oarecum suficientă” pentru încărcarea maşinilor electrice, ”în viitor numărul staţiilor va exploda”.

Urmărește Daily Business pe Google News