În contextul economic actual din România, presiunile financiare îi determină pe mulți angajați să-și ia două joburi pentru a-și acoperi cheltuielile de bază.
Astfel, a avea două joburi a devenit o realitate comună. Aproximativ 44,5% dintre salariați declară că au un al doilea job, principalul motiv fiind nevoia de a-și suplimenta veniturile, dar puţini pun şi în practică această dorinţă. De exemplu, multe persoane își completează câștigurile cu 20% până la 50% față de salariul principal, iar unele chiar își dublează venitul lunar cu ajutorul celui de-al doilea loc de muncă.
Cei care aleg să muncească mai mult pentru a-și acoperi cheltuielile de zi cu zi sunt influențați de creșterea prețurilor la bunuri esențiale și de scumpirile la energie.
Conform datelor, salariul minim pe economie brut în România este de 3.300 de lei (aproximativ 2.079 de lei net), ceea ce face dificilă menținerea unui trai decent doar cu un loc de muncă. Multe familii și tineri simt nevoia de venituri suplimentare pentru a-și asigura necesitățile de bază sau pentru a pune deoparte pentru investiții majore, cum ar fi achiziționarea unei locuințe.
În ceea ce privește profilul persoanelor care au două joburi, majoritatea sunt angajați fără funcții de conducere, cu vârste între 26 și 45 de ani. În plus, 56,8% dintre aceștia lucrează în domenii complet diferite de joburile lor principale. Mulți apelează la activități flexibile, precum livrări, transport (de exemplu, Uber și Bolt) sau freelancing, pentru a se putea adapta cerințelor multiple.
Însă, pe termen lung, acest ritm intens de muncă poate afecta sănătatea și calitatea vieții. Deși 73% dintre cei care au două joburi spun că s-ar putea adapta acestui stil de viață pentru o perioadă îndelungată, există riscul de epuizare și dificultăți în menținerea unui echilibru între viața personală și cea profesională. Mulți ar renunța la al doilea job dacă ar avea un salariu suficient de mare la primul sau dacă sănătatea lor ar fi afectată semnificativ, potrivit România Pozitivă.
Legislația nu interzice să ai două contracte cu timp complet (8 ore/zi, 40 ore/săptămână) la același angajator sau la angajatori diferiți. Important este sa nu se depășească limita maximă de 48 de ore pe săptămână cu tot cu orele suplimentare.
Articolul 35 din Codul Muncii ne spune că un angajat poate să cumuleze mai multe funcții la același angajator sau la mai mulți angajatori.
(1) Orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiți sau la același angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea.
(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) situațiile în care prin lege sunt prevăzute incompatibilități pentru cumulul unor funcții.
Atunci când discutăm despre mai multe contracte individuale de muncă trebuie știut ce tipuri de contracte pot fi încheiate, cu remunerația corespunzătoare fiecăruia dintre ele:
Codul Muncii menționează, la articolul 113, că repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi, timp de 5 zile, cu două zile de repaus. Tot Codul Muncii explică clar, la articolul 114, că trebuie să existe o limită maximă a numărului de ore lucrate, în total, de un angajat, în cursul unei săptămâni. Limita a fost stabilită la 48 de ore, incluzând și eventualele ore suplimentare efectuate de angajat sau munca prestată în baza unui alt contract de muncă. Inspecția muncii poate face verificări în acest sens și poate aplica sancțiuni angajatorului.
Cu toate acestea, există și câteva excepții. Astfel:
Populaţia ocupată din România, în 2023, era de 7,7 milioane de persoane, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Anul trecut, populaţia ocupată a fost în scădere cu 110.000 de persoane faţă de anul 2022. Dintre cele 7,697 milioane de persoane ocupate, persoanele în vârstă de muncă (15 – 64 ani) reprezentau 98,9%. Persoanele ocupate în vârstă de muncă (15-64 ani) se regăseau în proporţie de 55,2% în servicii, 33,4% lucrau în industrie şi construcţii, iar 11,4% în sectorul agricol, relevă datele INS. Distribuţia populaţiei ocupate după statutul profesional arată că ponderea salariaţilor (85,7%) era cea mai ridicată în totalul populaţiei ocupate.
În anul 2023, lucrătorii pe cont propriu şi lucrătorii familiali neremuneraţi reprezentau 13% din populaţia ocupată şi locuiau în proporţie de 82,4% în mediul rural. De asemenea, anul trecut, numărul patronilor a fost de 103.400, dintre care 74,6% îşi desfăşurau activitatea în întreprinderi mici, cu unul până la zece salariaţi. Din totalul patronilor, 6,6% se regăseau în agricultură.
Statistica INS mai arată că numărul persoanelor care au desfăşurat pe lângă activitatea principală şi o activitate secundară a fost de 43.300, reprezentând 0,6% din populaţia ocupată. Ponderi mai ridicate s-au înregistrat pentru persoanele cu studii medii (0,6%), precum şi pentru cele din mediul rural (1,1% faţă de numai 0,2% în urban), unde în 90,7% din cazuri a doua activitate s-a desfăşurat în sectorul agricol, transmite Agerpres.
De câţi bani este nevoie pentru un trai decent: pentru un adult coşul minim este de 3.972 lei pe lună, iar pentru o familie cu doi copii 10.450 lei pe lună, cu aproape 5% mai mult decât în 2023
Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulţi şi un copil este de 8.586 lei pe lună, calculat la nivelul lunii septembrie, iar pentru familiile cu doi copii suma creşte la 10.450 lei pe lună, cu aproape cinci procente (4.7%) mai mult decât în 2023, arată un studiu realizat de Fundaţia Friedrich Ebert România şi Syndex România.
În cazul unei familii de doi adulţi fără copii necesarul minim ar fi de 6.435 lei pe lună, iar pentru o persoană adultă singură este de 3.972 lei pe lună.
Recalcularea valorii coşului s-a realizat în baza indicilor de preţuri comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică pentru luna septembrie 2024 raportat la luna septembrie 2023.
Structura coşului minim de consum pentru un trai decent cuprinde 11 capitole, respectiv Alimentaţia, Îmbrăcăminte şi încălţăminte, Locuinţa, Dotarea locuinţei, Cheltuieli cu locuinţa, Produse de uz casnic şi igienă personală, Servicii, Educaţie şi cultură, Îngrijirea sănătăţii, Recreere şi vacanţă şi Fondul de economii al familiei.
Creşterea valorii totale a coşului de consum în acest an e determinată de creşterea costurilor pentru majoritatea capitolelor, cu excepţia cheltuielilor cu locuinţa (cheltuielile cu utilităţile şi întreţinerea). Creşterile cele mai semnificative (peste 100 de lei pe lună în plus) au fost pentru alimentaţie şi pentru achiziţionarea unei locuinţe.
Ideea unui coş minim de consum pentru un trai decent presupune alcătuirea unui set de cheltuieli periodice necesare pentru îndeplinirea unor nevoi de bază pentru o familie cu o structură dată. Pe lângă nevoile imediat necesare supravieţuirii — adăpost, alimentaţie — coşul minim pentru un trai decent acoperă o serie cuprinzătoare de nevoi curente cum ar fi îmbrăcămintea, igiena personală, educaţia, îngrijirea sănătăţii, transportul, comunicaţiile, recreerea, precum şi eventualele cheltuieli neprevăzute (evenimente familiale, probleme de sănătate etc.).
Autorii studiului mentionează că, potrivit standardelor internaţionale, coşul minim de consum pentru un trai decent este estimat în valoare lunară pentru nevoile unei familii de doi adulţi şi doi copii. Analiza a presupus că familia locuieşte în mediul urban, că adulţii sunt ambii salariaţi cu venituri sub medie şi vârstele cuprinse între 35 şi 45 de ani. De asemenea, unul dintre copii are vârsta cuprinsă între 12 şi 14 ani şi celălalt între 8 şi 10 ani.
”Traiul decent se deosebeşte de ideea de subzistenţă (cea la care implicit face referinţă în mod tradiţional „consumul minim”) atât prin numărul şi tipul nevoilor care trebuie acoperite, cât şi prin gradul în care acestea sunt acoperite (de exemplu, o locuinţă decentă trebuie să îndeplinească nişte condiţii suplimentare, pe lângă oferirea de adăpost).
Standardul de decenţă are deci atât o dimensiune cantitativă, cât şi una calitativă. El poate diferi de la un context social la altul — de la o ţară la alta sau de la o regiune la alta, spre exemplu — având în mod necesar nu numai o componentă obiectivă (nevoile biologice şi sociale generale existente la un moment dat într-un context social dat), ci şi o componentă subiectivă (percepţia oamenilor asupra ideii de trai decent).
Din moment ce stilul de viaţă influenţează în mod decisiv această componentă subiectivă, este de aşteptat ca percepţia standardului de decenţă să fie corelată cu inegalităţile de venit şi de statut social: cu cât veniturile şi statutul social cresc, cu atât standardul de decenţă va fi mai ridicat”, se arată în metodologia elaborată în 2018.