Romanian
 - 
ro
Economie

Economia americană, în picaj. Bursa scade, Bitcoin se prăbuşeşte, iar Musk şi Trump pierd peste 22 miliarde de dolari din averile personale

11 Mar, 09:03 • Dobran Viorel
Piaţa bursieră americană este din nou în scădere luni, pe fondul temerilor legate de o încetinire economică, după ce Donald Trump nu a exclus posibilitatea unei recesiuni
Economia americană, în picaj. Bursa scade, Bitcoin se prăbuşeşte, iar Musk şi Trump pierd peste 22 miliarde de dolari din averile personale

Acţiunile de pe Wall Street au continuat să fie afectate de presiunile de vânzare care au marcat săptămâna trecută, investitorii fiind îngrijoraţi de impactul tarifelor impuse de administraţia Trump asupra economiei, transmite CNBC.

Indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 517 puncte, echivalentul a 1,2%. S&P 500 a pierdut 2,3%, iar Nasdaq Composite a scăzut cu 3,6%, atingând cel mai redus nivel din septembrie 2024.

Nasdaq a fost puternic afectat de scăderile din grupul companiilor ”Magnificent Seven”, unde Tesla a înregistrat un declin de 10%, în timp ce Alphabet, Meta şi Nvidia au pierdut peste 4%.

Piaţa bursieră este sub presiune, investitorii temându-se că noile tarife ar putea alimenta inflaţia, complicând eforturile Rezervei Federale de a reduce dobânzile.

Efectul Trump? Mulți americani plănuiesc să se mute în altă țară. Care sunt destinațiile favorite pentru emigrare

Într-un interviu acordat duminică pentru Fox News, Donald Trump a descris situaţia economică drept ”o perioadă de tranziţie”, fără a exclude posibilitatea unei recesiuni.

”Traversăm o corecţie manufacturată, generată în principal de politica tarifară a noii administraţii şi de efectele pe care le poate avea asupra economiei. Discuţiile despre recesiune amplifică îngrijorările investitorilor. Cel mai probabil vom vedea o corecţie moderată înainte ca situaţia să se stabilizeze, ceea ce, în esenţă, ar putea fi benefic pentru resetarea indicatorilor pieţei aflate într-un trend ascendent”, a declarat Sam Stovall, strateg-şef de investiţii la CFRA Research.

Săptămâna trecută, indicele S&P 500 a scăzut cu 3,1%, înregistrând cea mai slabă performanţă săptămânală din septembrie. Dow Jones a pierdut 2,4%, iar Nasdaq a coborât cu 3,5%.

Pe parcursul ultimei luni, S&P 500 şi Nasdaq au înregistrat scăderi de 6% şi 9%, în timp ce Dow Jones a pierdut 4,5%.

Volatilitatea ar putea continua în această săptămână, pe fondul publicării unor date economice importante. Miercuri este aşteptat indicele preţurilor de consum (CPI) pentru luna februarie, iar joi va fi publicat indicele preţurilor producătorilor (PPI).

”Ce ar putea linişti investitorii este faptul că prognozele analiştilor indică o scădere a inflaţiei atât la nivelul CPI, cât şi al PPI. Dacă acest lucru se confirmă, ar putea contribui la calmarea pieţelor”, a mai spus Stovall.

”Piaţa este aproape de un nivel de supravânzare, ceea ce înseamnă că orice veste bună ar putea declanşa un raliu tehnic. Întrebarea este dacă acest raliu va fi de scurtă durată sau un semnal că perioada de declin s-a încheiat. Rămâne de văzut.”

Bitcoin a scăzut cu mai mult de 5,5 %

Bitcoin a atins un nou record de peste 109.000 de dolari, în timp ce traderii aplaudă inaugurarea lui Trump

Bitcoin a scăzut sub 80.000 de dolari, pentru scurt timp, târât de presiunea continuă a vânzării pe piața de acțiuni. Cea mai mică valoare pe care criptomoneda a atins-o luni a fost de 79.162,46 USD, iar acțiunile companiilor legate de spațiul criptografic au scăzut și ele. Climatul de incertitudine, care se dezvoltă în urma declarațiilor neașteptate ale politicii comerciale a administrației Trump, afectează și lumea crypto, potrivit informațiilor furnizate de canalului american CNBC.

Analiștii financiari consideră că scăderea monedei digitale vine în urma ordinului executiv semnat joi de Donald Trump, prin care SUA iurmează să înființeze o rezervă strategică de bitcoin, alimentată doar cu monede bitcoin aparţinând Guvernului federal, confiscate în cadrul procedurilor penale sau civile.

El a anunțat că nu va achiziționa bitcoini din banii americanilor. Declarația lui Trump, cum că „nu îi va costa niciun ban pe contribuabili”, a condus aproape imediat la deprecierea criptomonedei: „Cotația Bitcoin a scăzut vineri cu până la 5,7%, după ce autoritățile americane au anunțat înființarea unei rezerve strategice de bitcoin, care va fi compusă din activele digitale confiscate de justiția americană, un anunț care a dezamăgit piața, în condițiile în care nu vor exista achiziții publice de criptomon

Tesla este în picaj la bursă, capitalizarea bursieră s-a redus la jumătate, din decembrie

Acţiunile Tesla au înregistrat luni o cădere de peste 8% la bursa de la New York, producătorul american de automobile electrice suferind de pe urma unei reduceri puternice a vânzărilor precum şi a tendinţei generale de scădere a cotaţiilor acţiunilor companiilor din tehnologie, informează AFP.

Musk şi Trump pierd miliarde din averile personale

În jurul orei 15:30 GMT, acţiunile Tesla erau în scădere cu 8,14%, până la 241,30 dolari. În consecinţă, capitalizarea bursieră a Tesla s-a redus până la 700 de miliarde de dolari, adică la jumătate comparativ cu nivelul la care era în luna decembrie, după câştigarea alegerilor de către Donald Trump, un aliat al lui Elon Musk, patronul de la Tesla.

Scăderea acţiunilor Tesla se înscrie într-o tendinţă mai amplă de pierderi la bursa de pe Wall Street, în special în rândul companiilor de tehnologie, pe fondul temerilor cu privire la situaţia economiei americane.

Donald Trump ia în calcul restabilirea ajutorului militar pentru Ucraina. Condiția: negocieri de pace cu Rusia

„Cei şapte magnifici”, denumirea marilor companii din sectorul tehnologiei, au înregistrat, de asemenea, scăderi la bursă: Alphabet (-4,22%), Amazon (-2,45%), Meta (-4,90%), Apple (-5,27%), Microsoft (-3,22%) şi Nvidia (-4,7%).

Însă în cazul Tesla, scăderea este mai mare pentru că vine şi pe fondul încetinirii vânzărilor pe mai multe pieţe.

Potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din China (CPCA), Tesla a vândut 30.688 de vehicule în China în luna februarie, în scădere cu 49% comparativ cu luna februarie a anului trecut. Şi asta în contextul unei creşteri puternice (82%) a vânzărilor de vehicule electrice şi hibride în China.

Situaţia este identică în Europa, unde în pofida faptului că înmatriculările de vehicule electrice au crescut cu 34% în ritm anual, vânzările Tesla s-au redus la jumătate la începutul anului, conform datelor publicate de ACEA.

Luările de poziţii controversate ale lui Elon Musk alături de Donald Trump i-au nemulţumit pe unii potenţiali cumpărători de automobile electrice chiar dacă este dificil de evaluat în ce măsură miliardarul american şi sprijinul său pentru extrema dreaptă europeană i-au speriat pe clienţii potenţiali ai Tesla. În schimb, în ultimele săptămâni au fost lansate mai multe apeluri la boicotarea Tesla.

Chiar dacă este în continuare lider mondial pe piaţa automobilelor electrice, graţie modelelor sale încărcate cu tehnologie şi reducerilor agresive de preţuri, Tesla suferă de pe urma lansării unei avalanşe de modele electrice din partea concurenţilor.

Elon Musk şi-a manifestat susţinerea faţă de partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), poziţie considerată de politicienii germani pro-europeni drept o ingerinţă electorală. Într-un mesaj video adresat la finele lunii ianuarie membrilor acestui partid la un eveniment de lansare a campaniei electorale, Musk i-a îndemnat „să fie mândri că sunt germani” şi a considerat exagerată confruntarea permanentă cu sentimentul vinovăţiei pentru trecutul nazist.

Averile lui Donald Trump și Elon Musk sunt în cădere liberă: Pierderi de zeci de miliarde de dolari

Averea netă a preşedintelui Donald Trump a scăzut cu aproape 300 de milioane de dolari luni, continuând un declin care durează de mai multe luni, în condiţiile unui declin al acţiunilor Trump Media & Technology Group de peste 11%, la cel mai redus nivel din octombrie, potrivit Forbes.

Conform estimărilor de la ora 17:00 EDT, averea lui Trump a coborât cu 296 de milioane de dolari, ajungând la 4,6 miliarde de dolari. Acest declin este parte a unei scăderi mai ample, de 2,4 miliarde de dolari de la mijlocul lunii ianuarie, când averea preşedintelui crescuse semnificativ pe fondul unui rally bursier al Trump Media, conform News.ro.

Acţiunile Trump Media au închis ziua la 19,92 dolari per acţiune, o scădere de 11,4%, fiind cel mai redus preţ de tranzacţionare din ultimele cinci luni.

Trump Media, în cădere liberă: pierdere de 41% în 2025

De la începutul anului, acţiunile Trump Media au pierdut 41%, după ce au început 2025 la 34,02 dolari.

Declinul s-a produs într-un context mai larg de vânzări masive pe bursă, cu indicele S&P 500 atingând un minim pe şase luni, Nasdaq Composite prăbuşindu-se cu 4%, iar Dow Jones Industrial Average scăzând cu 2,1%.

Scăderea acţiunilor Trump Media este atribuită, în mare parte, comentariilor lui Trump dintr-un interviu acordat Fox News, difuzat duminică, în care acesta nu a exclus posibilitatea unei recesiuni în 2025 şi a declarat că ”nu poţi să te uiţi doar la bursa de valori”.

Elon Musk a pierdut 22,8 miliarde de dolari

Nu doar Donald Trump a suferit pierderi semnificative. Elon Musk, miliardar şi susţinător al lui Trump, a înregistrat o scădere de 22,8 miliarde de dolari a averii sale nete, după ce acţiunile Tesla s-au prăbuşit cu peste 15%, atingând cel mai scăzut nivel din 23 octombrie.

Chiar şi după această pierdere, averea lui Musk este estimată la 319,6 miliarde de dolari, menţinându-l cel mai bogat om din lume, cu peste 100 de miliarde de dolari în faţa lui Jeff Bezos. Totuşi, Musk este acum cu peste 140 de miliarde de dolari mai sărac faţă de recordul său de 464 de miliarde de dolari atins în decembrie.

Pierderi masive pentru Trump Media, în ciuda lichidităţilor

Se împlineşte aproape un an de când Trump Media a devenit publică, printr-o fuziune cu o companie specializată în achiziţii cu scop special (SPAC).

Compania-mamă a Truth Social a încheiat anul 2024 cu 777 de milioane de dolari în numerar, dar a raportat pierderi nete de 401 milioane de dolari, din cauza creşterii cheltuielilor pentru cercetare şi dezvoltare, precum şi a compensării prin acţiuni.

Donald Trump deţine aproximativ 115 milioane de acţiuni Trump Media şi a început anul 2025 cu o avere estimată la 7 miliarde de dolari.

În interviul său de duminică, Trump a vorbit despre impactul tarifelor controversate impuse Chinei şi unor aliaţi precum Canada şi Mexic şi a avertizat asupra unei perioade economice de ”tranziţie”.

Aceste comentarii ”nu au făcut nimic pentru a calma îngrijorările investitorilor cu privire la haosul politic actual”, a declarat Tom Essaye, fondatorul Sevens Report.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Numerologie 2025: Ce îți spune cifra destinului despre drumul tău în viață
Numerologie 2025: Ce îți spune cifra destinului despre drumul tău în viață
Lidl aduce oferte atractive pentru masa de Paște. Prețuri de excepție la raft începând cu 14 aprilie
Lidl aduce oferte atractive pentru masa de Paște. Prețuri de excepție la raft începând cu 14 aprilie
Uleiul de jojoba, secretul pielii perfecte! Cum să-l folosești pentru un efect mătăsos și catifelat
Uleiul de jojoba, secretul pielii perfecte! Cum să-l folosești pentru un efect mătăsos și catifelat
Ultimul proiect major al lui Ceaușescu devine realitate. Guvernul a aprobat defrișarea a 30 de hectare de pădure
Ultimul proiect major al lui Ceaușescu devine realitate. Guvernul a aprobat defrișarea a 30 de hectare ...
Cele mai frumoase sate din România. Destinația perfectă pentru minivacanța de Paște
Cele mai frumoase sate din România. Destinația perfectă pentru minivacanța de Paște
Postul intermitent sau restricția calorică te ajută să slăbești? La ce concluzie au ajuns cercetătorii, în urma unui studiu
Postul intermitent sau restricția calorică te ajută să slăbești? La ce concluzie au ajuns cercetătorii, ...
Top 5 cele mai apreciate parfumuri bărbătești în 2025. Femeile sunt înnebunite după mirosul lor
Top 5 cele mai apreciate parfumuri bărbătești în 2025. Femeile sunt înnebunite după mirosul lor
Condimentul popular cu efecte benefice asupra sănătăţii. Are efecte anticancerigene, iar un kilogram costa 25 de lei
Condimentul popular cu efecte benefice asupra sănătăţii. Are efecte anticancerigene, iar un kilogram ...
Test de personalitate. Privește imaginea și află cum te comporți când te îndrăgostești
Test de personalitate. Privește imaginea și află cum te comporți când te îndrăgostești
Schimbări semnificative în industria aviatică. Check-in-ul și legitimația de îmbarcare devin istorie
Schimbări semnificative în industria aviatică. Check-in-ul și legitimația de îmbarcare devin istorie
Secretul pentru cel mai gustos piure de cartofi. Ingredientele necesare și modul de preparare pas cu pas
Secretul pentru cel mai gustos piure de cartofi. Ingredientele necesare și modul de preparare pas cu ...
La ce foloseşte cel de-al treilea compartiment din sertarul pentru detergent al maşinii de spălat
La ce foloseşte cel de-al treilea compartiment din sertarul pentru detergent al maşinii de spălat