Romanian
 - 
ro
Economie

Veste proastă pentru bugetari. Ar putea primi mai puţini bani, fondul alocat pentru bonusuri urmând să fie diminuat

04 May, 14:59 • Cornel Ghimeșan
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș a anunțat că este posibil ca bugetarii să primească mai puţini bani. Măsura ar urma să îi vizeze pe toţi bugetarii, iar reducerea se referă la diminuarea bonusurilor la 20%.
Veste proastă pentru bugetari. Ar putea primi mai puţini bani, fondul alocat pentru bonusuri urmând să fie diminuat

Guvernul se gândeşte ia măsuri dure, pentru a acoperi gaura bugetară de 20 de miliarde de lei. Vizaţi sunt salariaţii din sectorul bugetar, care ar putea primi  mai puţini bani, a informat kanald.ro.

Citeşte şi Ce s-a întâmplat cu averea lui Ion Ţiriac. Transformarea este incredibilă, în doar 3 ani

„Pe legea salarizării și pe ceea ce înseamnă această negociere pentru acest plafon, va trebui să avem foarte bine fundamentate circumstanțele obiective. Dacă aplicăm la fondul total de salarii cei 20%, înseamnă că avem o limită maximă a fondurilor pe care le alocăm pentru sporuri”, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel  Boloş.

Marcel Boloș, despre salariile bugetarilor
Marcel Boloș, despre salariile bugetarilor

Veste proastă pentru bugetari. Ar putea primi mai puţini bani

Oficialul a anunţat că decizia va fi aplicată pentru toţi salariaţii din sectorul bugetar.

„Acest lucru îl așteaptă toți bugetarii. Din 50% sau 80% sporuri să revii la plafonul de 20%, toată lumea înțelege acest lucru și se așteaptă la această reducere a plafonului maxim”, a precizat Boloş.

Măsura de reducere  a deficitului salarial din domeniul bugetar este cuprinsă în cadrul unei reforme a salarizării, din PNRR

Citeşte şi Marius Budăi: „Nu vorbim de o îngheţare a salariilor!”. Ce se întâmplă cu românii …

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
RCA 2025. Reducere de 20-30% la asigurarea auto, pe viață. Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndepliniți
RCA 2025. Reducere de 20-30% la asigurarea auto, pe viață. Care sunt condițiile pe care trebuie să ...
Bogdan Teodorescu a murit. Analistul s-a stins după o lungă suferință
Bogdan Teodorescu a murit. Analistul s-a stins după o lungă suferință
Legumele de sezon, un lux pentru români. Ce poți cumpăra cu 100 de lei din piață: ”Prefer să cumpăr de la supermarket”
Legumele de sezon, un lux pentru români. Ce poți cumpăra cu 100 de lei din piață: ”Prefer să ...
Rezultate simulare BAC 2025. Matematica și Istoria le-a dat bătăi de cap elevilor. Ce note au luat. Edu.ro a publicat statistica
Rezultate simulare BAC 2025. Matematica și Istoria le-a dat bătăi de cap elevilor. Ce note au luat. ...
Cea mai fierbinte lună martie din istoria Europei. În România, temperaturile s-au apropiat de 30 grade Celsius. Când scăpăm de ger și ninsori
Cea mai fierbinte lună martie din istoria Europei. În România, temperaturile s-au apropiat de 30 grade ...
Un nou program de ajutoare sociale lansat de Guvern. Cine beneficiază de bani, sunt alocate 2 miliarde de euro
Un nou program de ajutoare sociale lansat de Guvern. Cine beneficiază de bani, sunt alocate 2 miliarde ...
Germania vrea să își retragă rezerva de aur de 280 miliarde de euro din seiful Rezervei SUA
Germania vrea să își retragă rezerva de aur de 280 miliarde de euro din seiful Rezervei SUA
Cât costă rovinieta în 2025. Amenzile pentru şoferii care nu achită taxa ajung şi la 4.500 de lei
Cât costă rovinieta în 2025. Amenzile pentru şoferii care nu achită taxa ajung şi la 4.500 de lei
Cum vrea Elena Udrea să iasă mai repede din închisoare. Blonda lui Băsescu cere să i se scadă din sentinţă zilele executate în Costa Rica şi Bulgaria
Cum vrea Elena Udrea să iasă mai repede din închisoare. Blonda lui Băsescu cere să i se scadă din ...
Ponta, într-un interviu pentru Reuters: Voi opri exporturile de cereale ucrainene prin România, sprijin tranzitul de arme şi instruirea piloţilor
Ponta, într-un interviu pentru Reuters: Voi opri exporturile de cereale ucrainene prin România, sprijin ...
Cum poți face internship la Guvern în 2025. Tinerii admiși vor beneficia de o indemnizație lunară și vechime în muncă
Cum poți face internship la Guvern în 2025. Tinerii admiși vor beneficia de o indemnizație lunară ...
Cine sunt românii scutiți de plata impozitului în 2025
Cine sunt românii scutiți de plata impozitului în 2025
Taxa pe care trebuie să o plătească toți românii, indiferent că stau la oraș sau la sat
Taxa pe care trebuie să o plătească toți românii, indiferent că stau la oraș sau la sat
India face un pas surprinzător. Taxe reduse de la 100% la 10% pentru mașinile importate din UE!
India face un pas surprinzător. Taxe reduse de la 100% la 10% pentru mașinile importate din UE!
Whatsapp lansează un nou buton. Ce trebuie să știe utilizatorii despre noua funcție
Whatsapp lansează un nou buton. Ce trebuie să știe utilizatorii despre noua funcție
Traian Băsescu șochează România! Cortina din spatele anulării alegerilor
Traian Băsescu șochează România! Cortina din spatele anulării alegerilor
Schimbarea făcută de CEC Bank în România. Sunt vizați toți clienții săi
Schimbarea făcută de CEC Bank în România. Sunt vizați toți clienții săi
Românca Andreea Mottram, ucisă în SUA. Fiica ei este acuzată de crimă
Românca Andreea Mottram, ucisă în SUA. Fiica ei este acuzată de crimă