Volkswagen ar avea în plan să investească în viitorul apropiat în China. Grupul nemțesc plănuiește să investească în societatea sa mixtă din China pe segmentul de software, au declarat pentru Reuters anumite surse care au dorit să rămână anonime.
Un anunț oficial este așteptat săptămâna viitoare. Primele informații vehiculate în presa internațională arată că investiția ar depăși un miliard de euro.
Te poate interesa și: Nicolae Ciucă ar putea fi noul președinte al României? Bode „Este cel mai calificat să candideze pentru această funcție”
Cel mai mare producător auto european așteaptă rezultatele alegerilor care vor avea loc duminică în landul Saxonia Inferioară, al doilea mare acționar al gigantului nemțesc. Ulterior va urma și anunțul oficial legat de investiția Volkswagen, au precizat sursele Reuters.
Pe marginea acestui subiect, deși au fost contactați de diverse entități media, reprezentanții grupului Volkswagen nu au dorit să ofere informații în legătură cu această investiție colosală. Compania, care are aproximativ 40% din vânzări și obține jumătate din profiturile sale în China, are deja activități de cercetare-dezvoltare (R&D) în statul asiatic, văzut ca o piață mai dezvoltată în domeniul inovațiilor digitale decât Europa sau Statele Unite.
Ei bine, acest lucru nu ar fi chiar unul neașteptat, având în vedere că grupul Volkswagen are numeroase societăți mixte în China, deține o participație de 75% în societatea cu JAC, o participație de 50% cu SAIC și 40% cu FAW. În Germania, Cariad, divizia de software a Volkswagen, are un parteneriat cu furnizorul de componente auto Bosch în domeniul dezvoltării mașinilor cu conducere autonomă.
Managerul gigantului nemțesc a făcut câteva declarații zilele trecute. Acesta a transmis că în interiorul companiei sunt organizate o serie de sesiuni de pregătire pentru companiile nelistate, printre care Audi, Lamborghini, Bentley, Skoda, Seat și Cupra, care trebuie să pună accentul pe piața de capital.
Citește și: Alertă alimentară în magazinele Lidl. Napolitane cu Salmonella au fost retrase de urgență de la raft