Astfel, estimarile analistilor AAFBR privind cresterea produsului intern brut (PIB) in acest an variaza intre 0,4% si 2%.
In opinia acestora, contractia economica din anul 2009 a fost de -6,9% (estimarile variaza intre -7% si -6,6%).
Analistii AAFBR considera ca produsul intern brut din trimestrul al patrulea din 2009 probabil s-a redus cu 5,5% fata de trimestrul corespunzator al anului 2008 (estimarile variaza intre -6,6% si -5%), dar probabil a consemnat o crestere de 0,1%, date ajustate sezonier, fata de trimestrul anterior (estimarile variaza intre -0,2% si 0,1%).
In acelasi timp, membrii Asociatiei considera ca rata lunara a inflatiei din ianuarie 2010 a fost probabil de 1,1% (estimarile variaza intre 0,8% si 1,5%), iar cea anuala de 4,6% (estimarile variaza intre 4,3% si 5%).
Pentru finele anului 2010, estimarea analistilor plaseaza rata anuala a inflatiei la 4% (estimarile variaza intre 3,5% si 4,2%).
AAFBR este o asociatie profesionala fara scop lucrativ, infiintata in luna ianuarie 2008 si care reuneste in randurile sale peste 50 de analisti din sectorul bancar, fonduri de pensii, societati de administrare a investitiilor, societati de asigurari si din piata de capital.