- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Actiunile marilor banci europene sunt in scadere puternica

10 Aug, 23:08 • Redactia DailyBusiness
Actiunile bancilor sunt in scadere puternica pe marile burse din Europa, cel mai grav afectate fiind cele din Franta, unde declinul cotatiei Societe Generale a ajuns chiar la 21%, ca urmare a temerilor privind expunerea fata de criza datoriilor din statele de la periferia zonei euro.
Actiunile marilor banci europene sunt in scadere puternica

In Franta, titlurile Societe Generale erau in scadere cu 14,2% la 15:20 GMT (18:20 ora Romaniei), cele ale Credit Agricole cu 13,46%, iar BNP Paribas cu 10,36%.

Pe bursa de la Milano, lovita de asemenea puternic de neincrederea investitorilor, titlurile Intesa Sanpaolo au coborat cu 11,2%, iar UniCredit cu 8,67%, conform Mediafax.

Scaderi ceva mai temperate se inregistreaza la Londra, Madrid sau Frankfurt.

In Marea Britanie, HSBC a scazut cu 5,72%, Barclays cu 7,6%, Royal Banck of Scotland (RBS) cu 7,21%, iar Lloyds cu 4,32%.

Pe piata spaniola, Santander a pierdut 8,44%, iar BBVA 8,2%.

In Germania, Deutsche Bank a scazut cu 6,49%, iar actiunile Commerzbank cu 7,42%.

Scaderile cotatiilor bancare au fost mai limitate pe bursa de la Viena, unde Erste a coborat cu 2,66%, iar Raiffeisen Bank International cu 4,5%.

Un reprezentant al Societe Generale a negat, marti, o serie de speculatii vehiculate pe burse privind stabilitatea financiara a bancii, care au cauzat un declin drastic, de pana la 21%, al actiunilor grupului francez.

Zvonurile referitoare la Societe Generale, impreuna cu specualtii referitoare la o posibila retrogradare a ratingului suveran al Frantei, au cauzat, miercuri, prabusirea burselor din intreaga lume, transmite Reuters.

Societe Generale, Intesa Sanpaolo, UniCredit, RBS, Erste si Raiffeisen sunt prezente si in Romania.

Urmărește Daily Business pe Google News