La 12:15, ora Romaniei, actiunile bancii pierdusera 8,86% fata de cotatia de referinta, la 2,81 euro, dupa ce atinsesera un minim de 2,59 euro. De altfel, titlurile bancii au deschis sedinta de luni in scadere cu 15% fata de cotatia de vineri, conform NewsIn.
Actiunile Unicredit s-au depreciat semnificativ in ultimele saptamani si au mai fost suspendate de la tranzactionare, tot pentru depreciere excesiva, in 29 septembrie.
Duminica, directorii bancii au aprobat un proiect de majorare de capital cu 6,6 miliarde euro, ce include inlocuirea dividendelor in numerar pentru 2008 cu actiuni noi in valoare de 3,6 miliarde euro si vanzarea de valori mobiliare convertibile, in valoare de 3 miliarde euro.
Banca a coborat, de asemenea, previziunile de castig pentru 2008, pe fondul „deteriorarii” conditiilor din piata.