Activele toxice sunt pachetele de credite ipotecare neperformante care au condus la aparitia crizei mondiale, si care blocheaza de mai bine de 2 ani marile sisteme financiare ale lumii.
Subiectul preturilor la care ar putea fi vandute activele toxice a aprins, in ultimele luni, spiritele in dialogul dintre banci si autoritati. Pentru a forta mana bancilor sa scape de aceste active, statul american a derulat teste de stres, in randul celor mai mari institutii de credit americane, pentru a determina care sunt deficitele lor de capital. S-a pornit de la ideea ca nevoia de capital suplimentar ar trebui in mod normal sa grabeasca finantatorii americani sa scape de activele toxice. Unele banci au acceptat deja sa vanda, altele sunt inca in expectativa.
In paralel, guvernul american a lansat programul Public-Private Investment Partnership, in intentia de a coopta mai multi investitori privati, care sa cumpere activele. Mai mult, guvernul ofera si finantarile necesare pentru realizarea investitiilor, la dobanzi atractive, respectiv dobanda interbancara Libor plus 2 puncte procentuale, scrie Wall Street Journal.
Unul din editorialistii specializati in investitii ai cotidianului american a calculat ca randamentele anuale ce ar putea rezulta pentru investitorii in fonduri mutuale care fac plasamente in active toxice ar putea fi de 10-12% pe an, sau mult mai mari, „daca activele sunt cumparate de la una din bancile disperata sa vanda”.
Astfel, Sue Allon, CEO al AllonHill, companie specializata in evaluarea activelor toxice, spune ca multe dintre active reprezinta acum doar 30-60% din pretul pe care banca l-a achitat pentru ele. Astfel, o investitie realizata in acest moment si o revenire rapida a economiei, care ar insemna cresterea valorii activelor, ar putea oferi investitorilor posibilitatea sa castige de cateva ori suma investita.
Cat de sigura este investitia intr-un activ toxic?
„Cand evaluam un activ toxic, investigam toate detaliile acestuia, si in functie de rezultat, stabilim pretul”, a declarat Allon, citata de cbsnews.com, mentionand ca procesul de evaluare este extrem de riguros. Aceasta coordoneaza o echipa de 25 de evaluatori, care studiaza fiecare imprumut in parte. Evaluatorii merg pe firul creditului inca de cand a fost acordat, folosind un software special.
Evaluatorii se intereseaza daca debitorul vrea sau nu sa isi pastreze acea casa, ceea ce le poate da o perpectiva in privinta dorintei acestuia de a rambursa imprumutul. Per total, un proces de evaluare dureaza de la una la 3 ore pentru fiecare credit, spune Allon.
Informatia colectata de evaluatori este transmisa potentialilor investitori in active, de regula hedge fund-uri, care asteapta sa faca o oferta de indata ce banca le pune spre vanzare.
Valoarea viitoare a investitiei va depinde insa de evolutia pietei imobiliare. Pana in prezent, cativa dintre cei mai mari investitori americani, printre care companii precum Black Rock si Pimco, au declarat ca sunt interesati de program, acestora alaturandu-li-se Warren Buffet. Totodata, un fond de investitii chinez a cumparat active de 2 miliarde de dolari.
Cum au aparut activele toxice
Activul toxic reprezinta de regula un pachet de credite neperformante. E vorba de acele imprumuturi imobiliare acordate de finantatorii americani unor debitori care prezentau un risc potential mare de a intra in incapacitate de plata. Desi riscul de neplata a creditului era mare, bancile au acceptat usor sa acorde creditele, in conditiile in care ele aveau acoperire in proportie de peste 100% in garantii, reprezentate de valoarea casei achizionate.
Timp de multi ani, creditorii au putut vinde aceste pachete de imprumuturi supragarantate catre alti finantatori sau spre societati de investitii, de fiecare daca cand exista o nevoie de lichiditati imediate.
Dupa declansarea crizei pietei imobiliare, in august 2007, preturile caselor au inceput sa scada, iar valoarea caselor ipotecate de banci a coborat mult sub cea a creditului contractat. Pachetele de credite pe care bancile le transferau unele altora pentru a-si procura lichiditati au devenit automat de netranzactionat, in conditiile in care nu mai erau acoperite de garantii.
Totodata, multi dintre cei care au luat credite imobiliare au intrat in incapacitate de plata, ceea ce a adus bancile in situatia de a nu mai putea face rost de fonduri nici prin imprumuturi interbancare, nici din rambursarile de imprumuturi, care decurgeau tot mai prost.
Criza s-a acutizat, aducand multi finantatori in prag de colaps, din cauza lipsei lichiditatii. SUA au demarat in octombrie 2008 planul Paulson, care avea initial menirea de a cumpara de la banci activele toxice, fondurile puse la bataie urcand la 700 miliarde de dolari.
Pentru ca evaluarea activelor, gasirea de cumparatori si definirea rolului ce trebuia jucat de autoritatile americane in proces erau greu de realizat in timp scurt, banii au intrat in sistemul bancar din SUA sub forma de injectii de lichiditate acordate bancilor. Problema activelor toxice ramasese insa nerezolvata.
Noul plan al SUA ar putea elibera sistemul bancar de activele daunatoare, vindecandu-l astfel de cancerul care a condus la declansarea uneia dintre cele mai grave crize financiare din istorie.