Directia Nationala
Anticoruptie (DNA) a declarat recurs in privinta deciziei
Judecatoriei Sectorului 4 prin care a fost admisa cererea lui Adrian
Nastase de eliberare inainte de termen, acesta urmand sa fie
judecat de Tribunalul Bucuresti.
Decizia Tribunalului Bucuresti in
acest caz va fi definitiva, transmite Mediafax.
La judecarea cererii de eliberare
inainte de termen, procurorul de sedinta a solicitat instantei
Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti respingerea acesteia, invocand
faptul ca detinutul nu a dovedit o atitudine de indreptare, intrucat
a continuat sa faca afirmatii la adresa judecatorilor care l-au
condamnat la doi ani de inchisoare in dosarul „Trofeul
calitatii” referitor la sponsorizarea campaniei sale electorale
din 2004.
Avocatii lui Nastase au respins
sustinerile procurorului de sedinta.
Procurorul Directiei Nationale
Anticoruptie a venit cu argumente contra eliberarii lui Nastase
inainte de termen, invocand fie ca Judecatoria Sectorului 4
Bucuresti nu este competenta sa solutioneze cererea, fie ca este pusa
la indoiala calitatea de opera stiintifica a lucrarilor fostului
premier avute in vedere pentru punerea lui in libertate.
Pana la judecarea recursului, fostul
premier ramane in detentie. Daca Tribunalul va mentine decizia
Judecatoriei Sectorului 4, el va fi pus in libertate.