BCR Asigurari de Viata detine in acest moment o pondere de 9% din piata asigurarilor de viata din Romania., Potrivit estimarilor proprii.
Valoarea profitului brut inregistrat in perioada ianuarie-septembrie 2008 este de 6,8 milioane lei (1,87 mil. euro).
Cresterea primelor brute subscrise a avut loc pe toate liniile de produse ale companiei.
„Suntem o companie tanara care a reusit dupa numai 2 ani de activitate sa se situeze pe locul 3 in Top 10 asigurari de viata”, a declarat Florina Vizinteanu, presedintele directoratului BCR Asigurari de Viata.
Erste Group a incheiat negocierile cu grupul austriac de asigurari Vienna Insurance Group (VIG) prin semnarea unui acord prin care VIG achizitioneaza 88,47% din BCR Asigurari de Viata, BCR urmand sa detina un procent de 5% din actionariatul BCR Asigurari de Viata. Tranzactia va fi finalizata dupa ce VIG va primi aprobarea autoritatilor din domeniul competitiei si a Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) din Romania.
Piata asigurarilor de viata a ajuns la 1,31 miliarde lei (361 milioane euro) in primele 9 luni, in crestere cu 27% comparativ cu perioada similara din 2007, potrivit CSA.