- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Afacerile Eureko Asigurari s-au redus usor in primul semestru

18 Sep, 22:17 • adrian.mihaltianu
Eureko Asigurari, membra a Achmea Group, a inregistrat in primul semestru din acest an prime brute subscrise de 21,37 milioane lei, in scadere cu 0,56% fata de perioada similara din 2011, au anuntat marti oficialii companiei.
Afacerile Eureko Asigurari s-au redus usor in primul semestru

Primele brute subscrise de companie pe segmentul asigurarilor de viata au inregistrat o crestere de 0,26%, ajungand la suma de 15,39 milioane de lei, „ceea ce reprezinta o evolutie buna in contextul in care piata locala de asigurari de viata a scazut cu 1,43% daca aplicam corectia cu riscurile de sanatate subscrise la clasa asigurarilor de viata”.

Pe segmentul de asigurari de sanatate, primele brute subscrise de companie au scazut cu 2,45%, pana la 5,98 milioane lei, de la 6,13 milioane de lei in primul semestru din 2011.

Pe segmentul asigurarilor de sanatate subscrise la clasa asigurarilor generale, compania detine o cota de piata de 24,21%, avand in vedere ca acest segment practic s-a dublat in primul semestru din 2012 fata de aceeasi perioada in 2011 ca urmare a jucatorilor noi intrati, crestere care se regaseste si la asigurarile de sanatate inregistrate la clasa asigurarilor de viata.

„A fost un prim semestru dificil, mai ales din cauza turbulentelor venite din pietele financiare. Economia este inca intr-o perioada in care toate companiile, indiferent de domeniul de activitate, functioneaza cu mari dificultati. Cu toate acestea, am reusit sa crestem pe linia asigurarilor de viata in ciuda faptului ca piata locala, ca total, a scazut. Actionarul nostru, Grupul Achmea, demonstreaza stabilitate si asta ne permite sa investim in continuare in activitatile nostre de baza: asigurarile de viata si de sanatate”, a declarat Frans van der Ent, CEO Eureko Romania.

In intervalul iunie 2011-iunie 2012, Eureko Asigurari a inregistrat randamente pozitive pentru sase din cele saptze fonduri de investitii atasate asigurarilor de viata de tip Unit-Linked (Investitia Ta si Flexinvest). EuroPlus, un fond cu profil de risc ridicat, exprimat in euro, a inregistrat un randament de 10,76% in ultimele 12 luni, plasandu-l pe locul 1 in randul fondurilor de investitii din aceasta categorie.

In acelasi timp, RonSafe, un fond cu profil de risc scazut, exprimat in lei, a inregistrat un randament de 8,39% in ultimele 12 luni, plasandu-l pe locul 2 in randul fondurilor de investitii din aceasta categorie.

[b]Eureko Pensii[/b]

In prima jumatate a anului 2012, Eureko Societate de Administrare a unor Fonduri de Pensii Private si-a mentinut pozitia a cincea in clasamentul  administratorilor de pensii obligatorii administrate privat, dupa numarul de participanti si a inregistrat o crestere a cotei de piata de la 7,20% la 7,44%.

De asemenea, compania avea la finalul primei jumatati a anului 2012 o cota de piata de 5,63% pe piata pensiilor obligatorii administrate privat dupa nivelul activelor administrate, pozitionandu-se pe locul sase in clasamentul jucatorilor de pe aceasta piata.

„Mentinerea trendului actual de crestere a activelor administrate este principalul obiectiv al companiei de pensii a Eureko,  mai ales in actualul context dificil din punct de vedere econonic si politic”, a declarat Radu Bragarea, director general Eureko Pensii.

Eureko Pensii a inregistrat performante investitionale pozitive in primele 6 luni din 2012: 5,07% pentru Fondul de Pensii Administrat Privat Eureko (Pilonul II), in timp ce rata de rentabilitate a aceluiasi fond in ultimele 12 luni a fost de 7,11%.

In ceea ce priveste Fondul de Pensii Facultative Eureko Confort (Pilonul III), acesta a inregistrat un randament de 6,02% in primele 6 luni din 2012, iar rata de rentabilitate a aceluiasi fond in ultimele 12 de luni a fost de 6,27%.

La finalul lunii iunie a.c. pe Pilonul II Eureko Pensii avea 421.292 participanti si active nete in valoare de 446,05 milioane de lei, iar pe Pilonul III avea 3.713 participanti si active nete in valoare totala de 2,81 milioane de lei.

Achmea Group si-a crescut profitul net cu 11% in prima jumatate din 2012, pana la 200 milioane euro.

Conform unor zvonuri aparute in piata in aceasta vara, grupul Achmea (denumit anterior Eureko), care detine pe piata locala companiile Eureko Asigurari si Eureko Pensii Private, [url= https://www.dailybusiness.ro/stiri-finante-banci/pleaca-eureko-din-romania-78455/]s-ar putea retrage din Romania[/url] anul viitor. Contactati de DailyBusiness.ro, oficialii Eureko nu au confirmat, dar nici nu au infirmat informatiile.

Urmărește Daily Business pe Google News