- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Afacerile Sameday Courier au avansat cu 20% in primul trimestru

17 Apr, 11:54 • adrian.mihaltianu
Sameday Courier, companie romaneasca de curierat specializata pe livrarile in aceeasi zi atat in tara, cat si in strainatate, a inregistrat o cifra de afaceri de 1,2 milioane de lei in primul trimestru al anului 2013, cu 20% mai mult comparativ cu perioada similara a anului trecut.
Afacerile Sameday Courier au avansat cu 20% in primul trimestru

Aproximativ 55% din totalul cifrei de
afaceri pentru primul trimestru al acestui an provine din serviciile
de livrare in aceeasi zi, conform companiei.

Piata serviciilor de curierat manifesta
o crestere la inceputul acestui an, determinata in mod special de
solicitarile din zona de e-commerce. De asemenea, procesul de
rebranding, diversificarea gamei de servicii si retehnologizarea cu
echipamente de ultima generatie au fost factori care au contribuit la
cresterea cifrei de afaceri cu 20% pentru Sameday Courier.

Piata de curierat
s-a schimbat in mod semnificativ in ultimii ani. Atat modalitatile
moderne de comunicare, cat si criza economica au marcat fundamental
asteptarile clientilor legate de serviciile de curierat. Comertul
electronic a luat un puternic avant, iar presiunea timpului a
determinat cresterea solicitarilor de livrare rapida, in aceeasi zi.
In plus, disparitia monopolului Postei Romane a contribuit la o
liberalizare a intregii piete de servicii postale, pentru care
estimam o crestere de pana la 10% in acest an”, a comentat Lucian
Baltaru, general performance manager la Sameday Courier.

Sectoarele din care au provenit cele
mai multe solicitari de livrare in primul trimestru al anului 2013
sunt: e-commerce, industria financiar-bancara, zona de medical si
pharma si agentiile de publicitate.

Sameday Courier estimeaza o cifra
totala de afaceri de 6,5 milioane de lei pentru anul 2013, in
crestere cu 30% fata de cifra de afaceri inregistrata la finalul
anului trecut.

Pe piata locala de
curierat mai activeaza companii precum DPD, Fan Curier, Fastius
Curier sau DHL.

Citeste si:
[url=https://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/provocarile-cu-care-se-confrunta-un-business-de-nisa-pe-timp-de-criza-78602/]Provocarile
cu care se confrunta un business de nisa pe timp de criza[/url]

Urmărește Daily Business pe Google News