Cumparatorii sunt interesati de ofertele pentru televizoare cu ecrane mari, jocuri video si jucarii, dar grijile legate de bunastarea lor economica sugereaza ce se vor abtine de la alte cheltuieli, transmite Reuters, citata de Mediafax.
Unele magazine, precum Walmart, Old Navy, parte a grupului Gap, si Kmart, detinut de Sears Holding, au devansat orele de deschidere a magazinelor in noaptea de Thanksgiving (Ziua Recunostintei), in speranta sa aiba un avantaj in cea mai aglomerata zi a anului.
„Vinerea neagra” a fost cea mai aglomerata zi a anului in privinta traficului in magazine, dar asta nu inseamna ca vanzarile vor creste masiv la nivelul sezonului.
In 2008 si 2009, in pofida vanzarilor mari de dupa Ziua Recunostintei, vanzarile totale din perioada sarbatorilor au scazut din cauza recesiunii.
Federatia Nationala de Retail anticipeaza ca in acest weekend 152 de milioane de oameni sa faca cumparaturi, in crestere cu 10,1% fata de anul trecut.
Totusi, federatia anticipeaza un avans al vanzarilor in perioada noiembrie-decembrie cu doar 2,8%, dupa o crestere de 5,2% in 2010.
Cei mai mari castigatori ai acestui sezon ar putea fi magazinele de lux, precum Saks, si magazinele cu produse ieftine, de genul „totul la un dolar”.
Retailerii de pe segmentul de mijloc al pietei vor avea probleme in atragerea clientilor.
Devansarea orei de deschidere pare sa fi functionat, judecand dupa cozile lungi din fata unor magazine precum Toys R Us, Best Buy, Walmart si Target.
La Toys R Us, la o ora dupa deschidere, in fata intrarii mai erau inca la coada circa 300 de persoane.
Directorii din retail si analistii se asteapta insa o concurenta mai mare n acest sezon, decat in 2010, in conditiile in care somajul din SUA se mentine la 9%, iar criza datoriilor din Europa afecteaza bursele si increderea consumatorilor.
Si retailerii romani au sarbatorit Black Friday. Astfel, marii retaileri online de IT au [url= https://www.dailybusiness.ro/stiri-it-c/vinerea-neagra-de-bun-augur-marii-retaileri-online-de-it-au-epuizat-stocurile-in-cateva-ore-71129/ ]epuizat stocurile in cateva ore[/url], dupa ce vineri dimineata [url= https://www.dailybusiness.ro/stiri-it-c/site-urile-retailerilor-it-prabusite-de-febra-reducerilor-black-friday-71118/ ]site-urile acestora au picat[/url] din cauza traficului abundent.