Tot pentru acest an, cheltuielile Amonil sunt preconizate sa creasca de peste doua ori, la 335,8 milioane lei (91,92 milioane euro), dupa ce in 2007 acestea insumau 163 milioane lei (48,8 milioane euro).
Amonil estimeaza ca va obtine in 2008 un profit net de 22,659 milioane lei (6,2 milioane euro). Pentru anul trecut, compania a anuntat un profit brut de 7,026 milioane lei (2,1 milioane euro), fara a mentiona valoarea profitului net. Acesta a fost insa repartizat integral pentru acoperirea pierderilor din anii precedent, conform reprezentantilor combinatului din Slobozia.
Totodata, pentru acest an compania mizeaza pe o cifra de afaceri de 4,1 ori mai mare, de la 87 milioane lei (26 milioane euro) in 2007, la 362,78 milioane lei (99,31 milioane euro).
Bugetul de venituri si cheltuieli pentru acest 2008 si rezultatele financiare aferente anului trecut au fost aprobate de actionarii companiei in 24 aprilie.
Principalii actionarii ai combinatului sunt Euro Trading Chemicals, care controleaza 28,15% din actiuni, offshore-urile Zalois si Jovline, cu 25%, respectiv 18,23%, si Interagro, firma controlata de omul de afaceri Ioan Niculae, a carei participatie este de 8,19%, potrivit celor mai recente raportari, care dateaza de la finele lunii februarie 2008.
Amonil Slobozia are un capital social in valoare de 111,26 milioane lei, divizat in 1,11 miliarde de actiuni, in valoare nominala de 0,1 lei/actiune. Actiunile Amonil se tranzactioneaza la categoria a II-a de la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), sub simbolul AMO, din decembrie 1997.
Valoarea de piata a companiei se ridica la 57,3 milioane lei (circa 15,7 milioane euro), potrivit celei mai recente cotatii, de 0,0515 lei/actiune, stabilita in sedinta din 22 aprilie.