Trichet este pe cale sa creasca dobanda cheie pentru prima oara in trei ani, dar are din nou in fata dilema de a lua o decizie care sa se potriveasca tuturor celor 17 tari membre ale zonei euro, dintre care unele inregistreaza cresteri record iar altele se confrunta cu o criza acuta a datoriilor suverane.
Masura cresterii dobanzii cheie de la nivelul minim de 1% ar putea afecta in special Spania, Grecia Portugalia si Irlanda, fara a reusi, insa, inlaturarea riscului inflationist din Germania.
Situatia poate amplifica discrepantele dintre state si risca sa antreneze o revenire „in doua viteze” a economiei europene si sa afecteze cotatiile obligatiunilor guvernamentale ale asa-numitelor „state periferice”.
Grupul Credit Suisse AG si-a avertizat investitorii sa evite actiunile si bancile din regiune, partial din cauza temerilor ca BCE face o greseala de strategie prin cresterea dobanzii.
Alti experti din piata considera ca inasprirea politicii monetare sporeste riscul revenirii crizei datoriilor suverane, potrivit sursei citate.
Conducerea BCE se reuneste joi, la o luna dupa ce presedintele Trichet a surprins investatorii semnaland o posibila majorare cu 0,25 puncte procentuale a dobanzi cheie, pe fondul cresterii inflatiei in zona euro de la 2,4% la 2,6% in martie, in cel mai rapid ritm din ultimii doi ani.