Cei mai multi romani sunt interesati de asigurarile de viata, urmatoarele tipuri de asigurari mentionate fiind cele pentru locuinta, de sanatate, de accidente si cele auto.
Cei 18,6% dintre bucuresteni care intentioneaza sa incheie o asigurare de viata in viitorul apropiat sunt dispusi sa cheltuiasca, in medie, 158,52 lei lunar in acest scop. Pe de alta parte, cei 13,6% dintre locuitorii din celelalte orase ale tarii ar aloca, in medie, 100,02 lei lunar unei asigurari de acest tip.
„Analizand profilul celor interesati de asigurarile de viata, sesizam ca acestia sunt persoane tinere, preponderent barbati, cu venit minim lunar de 1.000 lei, studii medii si superioare, care intentioneaza sa incheie si alte tipuri de asigurari (cum ar fi cea pentru accidente sau cea auto). Pentru ei, asigurarea de viata este in top 3 al beneficiilor extrasalariale dorite”, se arata un studiu.
Si daca tinerii se gandesc mai mult la asigurarile de viata, romanii trecuti de 36 de ani (in Bucuresti) si 46 de ani (in provincie) se gandesc si la asigurarea locuintelor proprietate personala. Bucurestenii incadrati la aceasta categorie nu intentioneaza sa incheie si alte tipuri de asigurari, spre deosebire de romanii din celelalte mari orase ale tarii, care detin si alte tipuri de asigurari pentru a se proteja de evenimente nedorite si intentioneaza sa mai achizitioneze produse de acest tip.
In ceea ce piveste asigurarile de sanatate, studiul arata ca bucurestenii sunt dispusi sa le aloce in medie 70,78 lei lunar, in vreme ce media calculata pentru locuitorii din restul tarii se ridica la 84,89 lei. Femeile par a fi cele mai interesate de asigurarea de sanatate, punand-o pe primul loc in randul beneficiilor extrasalariale dorite (este vorba, de regula, despre persoane care nu beneficiaza de abonament la o clinica medicala privata).
Metoda utilizata in acest studiu pentru culegerea datelor a fost CATI (Computer Assisted Telephone Interviews). Publicul tinta a fost reprezentat de persoane adulte cu varste cuprinse intre 18 si 65 de ani, din Bucuresti si din orase cu mai mult de 100.000 de locuitori. Au fost intervievati 800 de respondenti in Bucuresti si 803 din restul tarii, folosind esantioane reprezentative.