Compania ArcelorMittal, prezenta si pe piata romaneasca, se
afla in negocieri cu guvernul Algeriei pentru cresterea productiei de otel la
fabrica siderurgica din Annaba, pe care o detine in proportie de 70%, diferenta
apartinand societatii algeriene de stat Sider.
„Suntem hotarati sa respectam planul de dezvoltare al
ArcelorMittal Annaba, iar relatia noastra cu co-actionarul Sider este extrem de
constructiva, mai ales ca planuim o dezvoltare puternica in zona El
Hadjar”, a declarat Vincent Le Gouic, directorul executiv al diviziei
Africa de Nord ArcelorMittal, potrivit foxbusiness.com.
El este cel care
poarta in acest moment negocierile cu guvernul algerian. Annaba este cea mai
mare fabrica de otel din regiunea Maghreb, cu o capacitate de productie de 2
milioane de tone metrice pe an, anunta Adevarul.