- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Asigurarile Casco pierd prima runda a luptei cu criza

09 Feb, 00:01 • adrian.mihaltianu
Asigurarile auto Casco vor scadea anul acesta, ca efect al crizei financiare, micsorandu-si ponderea in totalul pietei de asigurari generale in favoarea asigurarilor de raspundere civila auto (RCA), conform reprezentantilor companiilor din domeniu.
Asigurarile Casco pierd prima runda a luptei cu criza

„Pe parcursul anului curent este posibil sa asistam la diminuarea ponderii subscrierilor asigurarilor Casco, in cea mai mare parte din cauza reducerii vanzarilor de autovehicule noi”, a declarat pentru DailyBusiness.ro Catalin Stroe, director de vanzari in cadrul companiei Asirom.

„Preconizam pentru anul 2009 o crestere o ponderii asigurarilor RCA in totalul asigurarilor generale, astfel ca ponderea totala a asigurarilor auto este foarte posibil sa se pastreze la valoarea anului 2008”, a adaugat Stroe.

Radu Ionescu, seful biroului asigurari auto al Generali Asigurari, se asteapta ca ponderea asigurarilor Casco sa scada in acest an pana la 38-39% din piata asigurarilor generale, de la 45% in 2008.

Totodata, acesta estimeaza o crestere a ponderii asigurarilor RCA de la 25% pana la 31% din totalul asigurarilor generale.

De ce scade Casco

Scaderea numarului de asigurari Casco se va produce din cauza reducerii numarului de vehicule cumparate in leasing sau cu credit, incheierea la termen (expirarea) a perioadei de leasing pentru multe polite multianuale, incheiate in anii anteriori si care nu mai sunt continuate.

Un alt factor al acestei scaderi este terminarea, inainte de termen, a multor contracte de leasing sau credit, pentru care romanii nu mai pot plati ratele si predau vehiculele unitatilor care le-au imprumutat.

De asemenea, cresterea daunalitatii pe asigurarile Casco duce la majorarea acestor polite, respectiv la renuntarea la acest tip de asigurare facultativa.

In acelasi timp, scade si numarul de vehicule noi achizitionate cash, in conditiile in care asigurarea Casco este aproape indisolubil legata in constiinta publicului de faptul ca masina e noua, iar numarul masinilor second-hand este in crestere.

[quote=Radu Ionescu, Generali]Pentru masinile cu vechime mare, costul unei asigurari Casco complete poate reprezenta chiar si 20% din valoarea masinii.[/quote]
Cele mai afectate asigurari auto de criza financiara vor fi cele Casco, asigurarile RCA fiind atinse mai putin datorita caracterului obligatoriu al acestui tip de asigurare, observa Mihai Tecau, directorul general al BCR Asigurari.

Andrei Gluvacov, managing director al Euroins, estimeaza ca asigurarile Casco vor fi afectate de criza, iar asiguratorii probabil ca isi vor indrepta atentia catre reinnoiri si fidelizarea clientilor deja existenti, pentru a nu inregistra scaderi foarte mari pe acest segment.

[quote=Andrei Gluvacov, Euroins]Cu cat a crescut euro, cu atat s-a ridicat si valoarea in lei a politelor[/quote]
In general, politele Casco au primele de asigurare stabilite in euro, cu plata acestora in lei, la un curs in viguare la data platii, ceea ce a facut ca valoarea politelor sa creasca in urma deprecierii monedei nationale.

„Pentru o polita Casco cu o prima de asigurare de 500 euro pe an, in urma cu 6-8 luni ar fi trebuit achitata suma de aproximativ 1.650 lei, in timp ce la ora actuala, pentru aceeasi prima de asigurare ar trebui platita suma de 2.125 lei”, a spus Mihai Tecau.

Andrei Gluvacov de la Euroins a dat exemplu o prima Casco de 150 euro pentru care in noiembrie se platea apoximativ 540 lei, iar acum costa 640 lei, o crestere de 18% a valorii politei.

Catalin Stroe, reprezentantul Asirom, a mentionat ca pentru o prima Casco de 450 euro, incheiata in 10 rate egale, s-a platit in octombrie 161,59 lei, iar in ianuarie aceasta a costat 194 lei, in crestere cu 20%.

„In conditiile actuale, devine mult mai avantajoasa achitarea integrala si anticipata a primei de asigurare, fata de achitarea in rate”, considera directorul BCR Asigurari.

Cand isi revine piata asigurarilor auto?

Jucatorii din piata se asteapta ca pe parcursul anului 2009, piata asigurarilor auto sa inregistreze o crestere de aproximativ 10% in conditiile economice actuale, dupa ce in primele 9 luni din 2008, aceasta a avut o crestere de circa 14%.

Radu Ionescu, oficialul Generali, estimeaza ca ponderea asigurarilor auto (Casco + RCA) va scadea in acest an la aproximativ 70% din totalul asigurarilor non-viata.

In ultimii 3 ani, asigurarile auto au inregistrat o crestere continua. Cumulat, ele au reprezentat 67,4% in 2006, 71,6% in 2007 si 76,3% la 9 luni in 2008.

Andrei Gluvacov, managing director al Euroins, estimeaza ca asigurarile auto isi vor reveni odata cu incetarea crizei si redresarea pietei auto, cel mai probabil in 2010-2011. Acesta a precizat ca piata din Romania a fost si va continua sa fie dominata de asigurarile auto.

In acelasi timp, Radu Ionescu de la Generali nu vede o revenire a pietei inainte de a doua jumatate a acestui an, „estimare cam prea optimista, de altfel”.

„In functie de cat vor constientiza romanii nevoia de asigurare, dar si in functie de evolutia parcului national de autovehicule, cresterea pietei de asigurari se va accentua sau se va tempera dar, in orice caz, va inregistra valori pozitive”, a declarat Catalin Stroe, directorul de vanzari al Asirom.

Mihai Tecau de la BCR Asigurari considera ca sectorul asigurarilor auto va ramine in continuare preponderent, la circa 70% din totalul non-viata, chiar daca, pe fondul scaderii vanzarilor de autovehicule, in special pe piata de leasing, companiile de profil vor inregistra o diminuare in portofoliul de asigurari auto.

„Chiar daca si asigurarile auto vor fi afectate de criza financiara resimtita in toate domeniile de activitate, nu trebuie ignorat faptul ca ele reprezinta cel mai raspandit tip de asigurare, in primul rand datorita vulnerabilitatii autovehiculelor”, a spus Tecau.

Masina ramane bunul cel mai expus la riscuri

„Oricat de mult am fi afectati de criza, vom gasi intotdeauna resurse sa protejam autoturismul, bunul nostru cel mai expus la cea mai variata gama de riscuri”, a adaugat seful BCR Asigurari.

Acesta considera ca societatile de asigurari va trebui sa practice tarife la un nivel mediu, suportabil pentru clientii existenti, dar si pentru cei potentiali, iar profitabilitatea sa fie obtinuta prin reduceri de costuri de suport, dar mai ales a celor cu daunele.

Radu Ionescu, oficialul Generali, vede o solutie de reducere a pretului asigurarilor Casco prin acceptarea unei fransize de catre asigurat (acea parte din valoarea fiecarei daune pe care o suporta proprietarul masinii).

Piata asigurarilor generale s-a cifrat, in primele 9 luni ale anului trecut, la 5,36 miliarde lei (1,47 miliarde euro), in crestere cu peste 25% fata de perioada similara a anului precedent, asigurarile Casco avand o pondere de 50,1%, iar cele RCA de 26,3%, conform datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
ANPC, în război cu una dintre cele mai mari bănci multinaționale din România. 90.000 de clienți afectați
ANPC, în război cu una dintre cele mai mari bănci multinaționale din România. 90.000 de clienți ...
Rafael Nadal, maşină de bani pentru sponsori. Case de lux 200 de milioane de euro, girate de „regele zgurii” după retragere
Rafael Nadal, maşină de bani pentru sponsori. Case de lux 200 de milioane de euro, girate de „regele ...
Se dau bani de la stat! Vor intra direct pe cardurile românilor
Se dau bani de la stat! Vor intra direct pe cardurile românilor
Bitcoin se apropie de pragul de 100.000 de dolari, creştere de aproape 2.5%!
Bitcoin se apropie de pragul de 100.000 de dolari, creştere de aproape 2.5%!
Drumul expres Craiova-Pitești ar putea fi deschis săptămâna viitoare
Drumul expres Craiova-Pitești ar putea fi deschis săptămâna viitoare
ANPC verifică toate etichetele! Produsele retrase de urgență de la raft
ANPC verifică toate etichetele! Produsele retrase de urgență de la raft
Nestle separă divizia de apă premium. Schimbare pentru Perrier și San Pellegrino!
Nestle separă divizia de apă premium. Schimbare pentru Perrier și San Pellegrino!
Zero taxe! Guvernul a aprobat măsura care schimbă totul!
Zero taxe! Guvernul a aprobat măsura care schimbă totul!
Cutremur neașteptat în România! Seismul a șocat o zonă liniștită, iar experții INFP sunt în alertă
Cutremur neașteptat în România! Seismul a șocat o zonă liniștită, iar experții INFP sunt în alertă
România marchează un moment istoric! Anunțul surpriză făcut de Bogdan Ivan
România marchează un moment istoric! Anunțul surpriză făcut de Bogdan Ivan
Mașinile pe care le poți conduce cu permis categoria B. Când ai nevoie de alt examen auto
Mașinile pe care le poți conduce cu permis categoria B. Când ai nevoie de alt examen auto
Un român face dezvăluiri uimitoare despre traiul în Elveția, în 2024: „Hai să vă spun ce vi se oferă dacă lucrați la stat”
Un român face dezvăluiri uimitoare despre traiul în Elveția, în 2024: „Hai să vă spun ce ...
Pensionarii vor primi banii în decembrie. Simona Bucura Oprescu a făcut anunțul mult așteptat. Vor fi creșteri de la 1 ianuarie 2025
Pensionarii vor primi banii în decembrie. Simona Bucura Oprescu a făcut anunțul mult așteptat. Vor ...
Lovitură pentru PFA-uri! Curtea Constituțională blochează legea transformării în societăți comerciale
Lovitură pentru PFA-uri! Curtea Constituțională blochează legea transformării în societăți comerciale
ÎCCJ a confirmat. Carrefour, Auchan și Cora au umflat artificial prețurile la raft. Amenzi de 18,8 milioane de euro
ÎCCJ a confirmat. Carrefour, Auchan și Cora au umflat artificial prețurile la raft. Amenzi de 18,8 ...
Ajutoare de la stat pentru români înainte de Sărbători. La cine vor ajunge banii
Ajutoare de la stat pentru români înainte de Sărbători. La cine vor ajunge banii
Strategia națională 2025-2035 promite să elimine complet sărăcia energetică!
Strategia națională 2025-2035 promite să elimine complet sărăcia energetică!
Noua centrală pe gaz de la Iernut va fi finalizată în mai 2025, anunță ministerul Energiei
Noua centrală pe gaz de la Iernut va fi finalizată în mai 2025, anunță ministerul Energiei