Pana in prezent, activitatea Euler, companie prezenta pe piata locala din 2003, se desfasura in sediul sau central, unde si-a concentrat activitatea pe analiza bonitatii clientilor debitori romani si pe monitorizarea acestora.
Compania a decis sa isi infiinteze o sucursala proprie, pentru a servi in mod direct clientii autohtoni.
Denumirea noii sucursale este Euler Hermes Kreditversicherungs AG Sucursala Bucuresti. Aceasta va oferi asigurari pentru companiile locale si internationale impotriva riscului de neplata generat de livrarea marfurilor sau prestarilor de servicii cu plata la termen.
In opinia lui Jochen Dümler, membru al Consiliului de Administratie Euler Hermes Kreditversicherungs AG in Germania, economia romaneasca a crescut puternic in ultimii ani, creand un imens potential de asigurare de credite comerciale, de aici si oportunitatea pentru deschiderea noii sucursale.