Negocierile dintre Energy Bio Chemicals si lichidator au fost declansate inca de anul trecut, iar acum s-a ajuns in faza finala, a declarat Bogdan Marculescu, directorul general de la Finconta.
Compania austriaca este asteptata sa depuna scrisoarea de garantie bancara pentru cel putin 10% din pretul oferit pentru combinat pana la finele saptamanii viitoare, a mai spus Marculescu.
„Vom publica anuntul de vanzare, iar daca in 30 de zile nu vom primi alte oferte mai bune ca Energy Bio Chemicals, austriecii vor deveni proprietarii combinatului”, a mai spus directorul general de la Finconta.
Carom Onesti a intrat in faliment in noiembrie 2005, cand Tribunalul Bacau a decis lichidarea judiciara, la cererea administratorului judiciar si a creditorilor.
Firma fusese privatizata in iunie 2003, cand Tender Grup a cumparat 51% din actiuni de la statul roman, pretul tranzactiei fiind de 5,5 milioane de euro.