„Estimam o cota de piata de 20% pentru pilonul II in primul an”, a declarat Lavinia Orascu, PR&Events Officer, pentru DailyBusiness.
Aviva a facut acest demers, desi considera ca „exista cateva aspecte legislative care trebuie ajustate, cum ar fi valoarea contributiilor si finantarea companiilor care administreaza aceste fonduri de pensii”, se arata intr-un comunicat al companiei.
Intrarea Aviva pe piata pensiilor private vine in contextul in care, potrivit estimarilor facute de biroul statistic european Eurostat, populatia Romaniei va scadea cu 21% pana in anul 2050. „Este general acceptat faptul ca sistemele publice de pensii (pay as you go) sunt vulnerabile la schimbarile demografice. In viitorul apropiat, responsabilitatea in privinta standardului de viata al pensionarilor nu va ramane doar in grija statului, ci va fi si una individuala”.
Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a autorizat, luna trecuta, Aviva Asigurari de Viata S.A ca administrator de fonduri de pensii facultative (pilonul III). Pana in prezent, o singura companie – ING Fond de Pensii S.A – a depus documentatia si cererea de avizare pentru constituirea unei societati care va activa pe piata pilonului II de pensii administrate privat obligatorii.
Aviva Asigurari de Viata a intrat pe piata din Romania in 2000, are peste 400.000 de clienti si agentii si centre de dezvoltare in 19 orase. Volumul primelor brute subscrise ale Aviva Asigurari de Viata, divizia romaneasca a grupului britanic Aviva, a urcat anul trecut cu 30,7% fata de 2005, la 63,98 milioane lei (18,9 milioane euro), iar activele societatii au crescut cu 31,2% la 134,5 milioane lei (49,7 milioane euro).